x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GENERALUL, LA CSM/Voinea se apără

GENERALUL, LA CSM/Voinea se apără

de Violeta Fotache    |    27 Feb 2009   •   00:00

CSM a avut ieri pe rol cererea ministrului Justiţiei privind revocarea generalului Dan Voinea din funcţia de adjunct al Secţiei Parchetelor Militare.



Prezent la CSM, Dan Voinea a depus o întâmpinare la cerere prin care combate fiecare acuzaţie: "Voi cere să mi se dea un termen pentru apărare, voi cere audierea unor martori. Nu sunt vinovat. Mi se reproşează că am creat un dezechilibru în activitatea parchetelor militare pentru că am delegat nouă procurori să lucreze la dosarele revoluţiei. Aducerea lor din teritoriu s-a făcut din dispoziţia procurorului general". Unul dintre martorii care urmează a fi audiaţi de CSM, la cererea generalului, este colonelul Mihai Popov, termen 12 martie. Detalii, pe site.

 

Şedinţă secretă şi în cazul Voinea

Secţia pentru procurori a decis ieri să fie secretă şedinţa în cazul generalului Dan Voinea, deoarece intrau în discuţie şi aspecte care ţin de dosare aflate încă în faza de cercetare, precum dosarele Revoluţiei şi cele ale Mineriadelor. Apărătorul generalului Dan Voinea, avocatul Antonie Popescu, a fost găsit incompatibil de CSM pentru că reprezintă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului părţi în dosarele Revoluţiei şi mineriadelor care reclamă tergiversarea acestor cauze. Ca şi generalul Voinea care a respins toate acuzaţiile formulate la adresa lui, şi avocatul Antonie Popescu a respins încadrarea sa ca "incompatibil", motivând că nu a reprezentat în proceduri interne, în dosarele instrumentate de Dan Voinea, nici una dintre părţile vătămate. Reamintim că în cererea de revocare din funcţie a generalului Dan Voinea formulată de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, la iniţiativa procurorului general Laura Codruţa Kovesi, sunt invocate 11 "capete de acuzare". În întâmpinarea depusă ieri la CSM, procurorul militar Dan Voinea le respinge pe toate. El susţine că neajunsurile constatate în legătură cu activitatea parchetelor militare sunt cauză a complexităţii dosarelor Revoluţiei şi mineriadelor, a obstacolelor administrative, a logisticii precare şi a volumului de lucru.

 

 

×
Subiecte în articol: observator voinea dan