x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Calin Georgescu sfidează legea poporului român cu salutul "nazist" chiar în faţa Parchetului General

Calin Georgescu sfidează legea poporului român cu salutul "nazist" chiar în faţa Parchetului General

de Alice Petrescu    |    26 Feb 2025   •   21:29
Calin Georgescu sfidează legea poporului român cu salutul "nazist" chiar în faţa Parchetului General

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a fost plasat sub control judiciar după audierea sa la Parchetul General. La ieșirea din instituție, acesta a salutat mulțimea ridicând mâna, un gest care a fost interpretat de unii drept un salut nazist. Gestul lui vine în contextul unor acuzații grave, printre care instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale și susținerea unor organizații extremiste.

Călin Georgescu a fost pus, miercuri, sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, după ce a fost ridicat în trafic şi dus cu mandat la sediul Parchetului General. El are calitatea de inculpat într-un dosar care vizează, printre altele, instigarea la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, dar şi promovarea, în public, a unor idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare sau rasiste.

Călin Georgescu este urmărit penal pentru săvârșirea a șase infracțiuni: instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată; comunicarea de informații false; fals în declarații în formă continuată; inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup; promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe; inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații.

e.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: georgescu parchet salut nazist