O publicatie online a tinerilor universitari italieni scrie despre presedintele Romaniei ca "a gestionat criza economica transferand toate sacrificiile pe spatele claselor sociale cele mai sarace". "A inchis spitale si scoli, acuzandu-i pe profesori si medici de falimentarea sistemului pe care chiar el il guverneaza de ani buni", comenteaza giornaleitaliano.info, care il descrie pe Basescu ca fiind "un batran burghez comunist" si "un fascist cu discurs ultranationalist".
"Traian Basescu a gestionat criza economica transferand toate sacrificiile pe spatele claselor sociale cele mai sarace. Este un sustinator al unui capitalism agresiv, biciuind poporul pe care il acuza ca e lenes. In aceste conditii, Basescu a devenit unul dintre cele mai nepopulare personaje din Romania", scrie publicatia italiana.
In continuare, autorul articolului spune ca Basescu a inceput sa schimbe tactica. "In noul rol, Basescu este un lider nationalist si face declaratii despre trecutul Romaniei. A negat ca Ion Antonescu (maresal nationalist, aliatul lui Hitler in al Doilea Razboi Mondial) ar fi fost vinovat pentru Holocaustul evreilor din Romania, apoi s-a declarat nationalist si a facut declaratii impotriva Rusiei, incercand astfel sa speculeze mai vechile frustrari ale romanilor impotriva vecinilor de la Est", mai scrie Giornale Italiano.
"Dar cine este cu adevarat Traian Basescu?", se intreaba autorul materialului. Tot el insa da raspunsul: "Este un comunist burghez care a devenit un capitalist prosper in 1990. A fost ministrul Transporturilor in 1990, cand Romania a fost la un pas de razboi civil, cand mii de mineri veneau cu trenul la Bucuresti pentru a sprijini guvernul aflat la putere. Povestea lui Basescu confirma ca este un politician dispus sa faca orice pentru a pastra puterea. Pentru multi, Basescu nu este altceva decat un fascist care promoveaza nationalismul cu scopul de a ramane la putere".