x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a aprobat achiziția primelor trenuri nepoluante, pe hidrogen, din România

Guvernul a aprobat achiziția primelor trenuri nepoluante, pe hidrogen, din România

20 Iul 2022   •   22:30
Guvernul a aprobat achiziția primelor trenuri nepoluante, pe hidrogen, din România
Sursa foto: Foto SIEMENS Mobility

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri achiziția primelor trenuri nepoluante, pe hidrogen, din România, a anunțat Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Potrivit acestuia, proiectul pilot, implementat de Autoritatea Feroviară Română și aprobat de Guvern, vizează achiziția a 12 automotoare de 160 de locuri, precum și servicii de întreținere și reparații a vehiculelor și alimentare cu hidrogen, pe termen lung.

Secretarul de stat anunță că proiectul va deservi prin servicii cu frecvență ridicată rutele din nordul Bucureștiului și județul Ilfov, în conexiune cu județele învecinate Argeș, Dâmbovița și Giurgiu, dar că, datorită fiabilității noilor vehicule, trenurile vor ajunge și până în județele Olt și Dolj.

„Astfel, se vor asigura: trenuri la 30 de minute între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, trenuri la 30 de minute între Gara de Nord – Chitila – Săbăreni și Titu, trenuri la o oră între București - Găești - Pitești, trenuri la o oră între București și Târgoviște și 4 trenuri pe zi între București – Slatina - Craiova prin Pitești”, a anunțat Scrioşteanu pe Facebook.

Trenurile vor permite îmbarcarea cu bicicleta și accesul facil pentru persoanele cu dizabilități.

Costurile proiectului sunt estimate la 973 de milioane de euro, iar finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Național de Redresare și Reziliență și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

„Prin înlocuirea tracțiunii diesel cu cea electrică bazată pe pile de combustie cu hidrogen se reduce poluarea din transporturi cu un echivalent a peste 600.000 euro pe an și, de exemplu, 18.348 tone CO2/an și 306 tone NOx/an, contribuind astfel la atingerea obiectivelor din strategiile europene și naționale de atingerea efectului net-zero al poluării în 2050”, a mai spus secretarul de stat.

(sursa: Mediafax)

×