x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul anunță măsuri pentru continuitatea în acordarea serviciilor medicale pentru pacienți

Guvernul anunță măsuri pentru continuitatea în acordarea serviciilor medicale pentru pacienți

de Redacția Jurnalul    |    25 Sep 2024   •   11:22
Guvernul anunță măsuri pentru continuitatea în acordarea serviciilor medicale pentru pacienți

Guvernul a decis să implementeze noi măsuri pentru asigurarea continuității în acordarea serviciilor medicale pentru pacienți. Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu înainte de ședința de Guvern.

„Aprobăm și o măsură foarte așteptată în domeniul sănătății, ce asigură continuitate în acordarea serviciilor medicale pentru pacienți. În cazul medicilor de familie, menținem și în ultimul trimestru din 2024 valoarea punctelor și pe serviciu”, a explicat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

O altă măsură vizează cabinetele de medicină de specialitate din ambulatoriu

„Pentru cabinetele de medicină de specialitate din ambulatoriu, începând cu 1 octombrie, majorăm cu 11% valoarea punctului pe serviciu”, a precizat premierul.

Măsurile sunt propuse pentru adoptare în cadrul ședinței de miercuri a Guvernului.

(sursa: Mediafax)

×