Horia Georgescu, reţinut ieri pentru 24 de ore de procurorii DNA, a demisionat din funcţia de director al Agenţiei Naţionale de Integritate, a declarat avocatul său, Cristian Ene, la Antena3. Potrivit lui Ene, Horia Georgescu a luat această decizie pentru că nu doreşte să pericliteze imaginea instituţiei pe care a condus-o.
"Horia Georgescu ne-a înmânat demisia domniei sale din calitatea de președinte ANI, urmând ca în cursul zile de astăzi să continui procedura de înregistrare la Cabinetul președintelui Senatului României. A fost o inițiativă proprie. Ne-a și motivat-o: nu dorește în niciun fel să aducă vreo pată asupra imaginii ANI. Chiar dacă se consideră nevinovat față de acuzațiile aduse, vrea să evite orice umbră asupra imaginii Agenției Naționale de Integritate", a declarat Cristian Ene.
"Noi nu am luat la cunoştinţă conţinutul dosarului. Azi vom lua la cunoştinţă materialul probator", a mai spus Cristian Ene.
Ieri, Horia Georgescu a fost reţinut de procurorii DNA pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, fapte comise în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, prejudiciul în dosar ridicându-se la 75 milioane euro, potrivit unui comunicat al DNA.