x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Huidu, pus oficial sub acuzare pentru ucidere din culpă. Anchetatorii n-au dispus încă efectuarea expertizei tehnice

Huidu, pus oficial sub acuzare pentru ucidere din culpă. Anchetatorii n-au dispus încă efectuarea expertizei tehnice

de Gabriela Ştefan    |    Mara Raducanu    |    18 Oct 2011   •   12:45
Huidu, pus oficial sub acuzare pentru ucidere din culpă. Anchetatorii n-au dispus încă efectuarea expertizei tehnice

UPDATE

Procurorii au inceput urmarirea penala impotriva lui Serban Huidu. Acesta este urmarit pentru ucidere din culpa. Potrivit unui comunicat al Parchetului, sotia si bona nu se vor constitui parte civila in dosar. Invinuitul, in urma neadaptarii vitezei la conditiile de drum, a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu Loganul ce venea din sens opus, se precizeaza in comunicatul respectiv.

Prim-procurorul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov, magistratul Carmina Reit, a raspuns pentru Jurnalul National la cateva intrebari legate de stadiul dosarului privind accidentul rutier comis de Serban Huidu. Cea mai importanta informatie este cea legata de expertiza tehnica auto, una dintre probele cele mai importante intr-un dosar penal de acest gen. “Expertiza nu s-a dispus inca si, ca atare, nu s-a stabilit nici un termen de realizare a acesteia. In functie de complexitatea si de obiectivele expertizei, vom stabili un termen mai scurt sau mai lung, dar in nici un caz nu va fi un termen care sa urmareasca tergiversarea dosarului', a declarat, pentru Jurnalul National, prim-procurorul Carmina Reit.

Referitor la celelalte acte probatorii indeplinite in dosar, prim procurorul Parchetului Brasov ne-a declarat ca au fost audiati mai multi martori. Astfel, au fost audiate persoanele aflate in masina lui Huidu, sotia si bona, persoanele aflate in fata masinii conduse de Huidu – in calitate de martori oculari – , persoana care afla in spatele masinii Logan. In plus, azi au fost audiati de politisti si alti martori prezenti la fata locului.

×
Subiecte în articol: accident huidu