x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator IGPF: Peste 265.000 de persoane au trecut, sâmbătă, prin punctele de frontieră

IGPF: Peste 265.000 de persoane au trecut, sâmbătă, prin punctele de frontieră

de Redacția Jurnalul    |    23 Apr 2023   •   22:20
IGPF: Peste 265.000 de persoane au trecut, sâmbătă, prin punctele de frontieră

Aproximativ 265.900 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 71.700 de mijloace de transport, au efectuat, sâmbătă, formalităţile de control la frontieră, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe cel de ieşire, a informat IGPF.

Potrivit unui comunicat transmis duminică, pe sensul de intrare în România au fost 112.694 de persoane, dintre care 8.784 de cetăţeni ucraineni. Începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict) au intrat în România 4.047.006 de ucraineni.

În punctele de trecere şi "frontiera verde", poliţiştii de frontieră au constatat 71 de fapte ilegale (34 de infracţiuni şi 37 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de peste 84.000 lei, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 19.000 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 37 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 28 cetăţeni români din diferite motive legale, a precizat Poliţia de Frontieră.

×
Subiecte în articol: igpf puncte frontiera