„Suntem, aici, la Constanța, întreaga conducere a MAI, IGSU și DSU, pentru a recepționa trei șalupe foarte moderne pentru salvare pe Dunăre, dar și pe mare, pentru intervenții în situații de urgență, echipate la cele mai înalte standarde existente acum în lume. Aceste șalupe și echipajele care le vor deservi vor salva oameni, oameni care, pe fluviu sau pe mare, se vor afla în situații limită, situații de criză, situații de viață și de moarte. Exprim mulțumirea și recunoștința pentru toți cei care au făcut posibil acest proiect, realizarea lui pentru MAI și doresc să subliniez că nu este un proiect singular, există o continuitate, este o mișcare amplă și structurată de creștere a echipării tuturor armelor MAI, în speță vorbim aici de IGSU. Provocările pe zona de reziliență și intervenții în situații critice, după cum vedem cu toții, sunt în creștere și vreau să asigur întreg publicul din România că MAI este conștient de acest lucru și lucrează pentru a-și îmbunătăți capacitatea de intervenție în slujba cetățenilor”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.
Șalupele pot desfășura multiple misiuni, precum de stingere a incendiilor de la bordul navelor atunci când acestea navighează, sunt la ancoră sau la dană, de extragere a persoanelor aflate în pericol, de stingere a incendiilor la clădirile, depozitele etc. situate pe malul apei, misiuni de căutare și salvare sau asistență sau evacuare, având capacitatea de a transporta 20 de persoane salvate.
Caracteristicile tehnico–operaţionale permit echipajului executarea misiunilor operative continue, minim 48 de ore, și derularea operațiunilor chiar și atunci când marea este agitată (valuri cu înălțimea de maxim 2,5 metri).
Acestea vor fi distribuite în Turnu Măgurele (județul Teleorman), în Tulcea și Constanța, zone care, pe baza analizelor specialiștilor, au fost identificate ca fiind cele mai potrivite raportat la misiunile specifice.
(sursa: Mediafax)