Omul de afaceri craiovean Genică Boerică a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 10 ani şi trei luni închisoare, într-un dosar din 2005 privind restituiri ilegale de TVA în valoare de 13,5 milioane lei.
Instanţa supremă a respins marţi seara recursurile lui Genică Boerică şi a celorlalţi inculpaţi, menţinând sentinţa dată de Curtea de Apel Bucureşti în iulie 2013.
Astfel, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat atunci pe Genică Boerică la mai multe pedepse: 6 ani şi şase luni pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, 5 ani şi 6 luni pentru spălare de bani în forma continuată, 8 ani închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, 2 ani pentru nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, 4 ani pentru violare de domiciliu. Pedepsele au fost contopite, urmând ca Genică Boerică să execute pedepsa cea mai grea de 8 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani şi 3 luni închisoare, rezultând în final o detenţie de 10 ani şi 3 luni închisoare.
Celelalte condamnări: Mohamed Kamel Abdraboo Ahmed Nassar - 6 ani închisoare, Honar Sood Monfared Mostafa - 10 ani, Şargarodschi Florentin - 2 ani şi 8 luni, Popa Elena Aurora - 2 ani, Nashat Hussein El Khouly - 6 ani, Stănescu Vasile - 6 ani, Bassem Ahmed Haji Hassan Ayyoub - 2 ani şi 6 luni, El Tenbedawy Khaled Mostafa - 2 ani şi 6 luni, Abdulhameed Ghazi Shaban - 2 ani şi 6 luni, El Araby Mosaad Abdou - 1 an şi 10 luni.
În martie 2005, procurori DIICOT l-au trimis în judecată pe Genică Boerică, alături de alte persoane de origine română şi arabă, sub acuzaţia că, prin folosirea de mijloace frauduloase, au solicitat şi obţinut de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj suma de peste 13,5 milioane lei cu titlul de restituiri de TVA.