Omul de afaceri craiovean Genică Boerică a fost condamnat la şase de ani închisoare cu executare, printr-o sentinţă pronunţată de Curtea de Apel Craiova, scrie gds.ro. În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi cei trei "parteneri" de afaceri ai acestuia, respectiv Radu-Constantin Drăgan - la doi ani de închisoare, Aurel Dorian Prie - la trei ani de închisoare şi Florentin Şargarodschi, la doi ani de închisoare.
Sentinţa este defintivă.
Cei patru au fost trimişi în judecată în acest dosar în februarie 2008, toţi fiind acuzaţi de constituirea, aderarea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat cu intenţia de a obţine ilegal rambursări de TVA de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj.
Aceasta este a doua pedeapsă cu închisoarea primită în acest an de Boerică, după ce, în martie, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la 12 ani de puşcărie într-un dosar privind returnări ilegale de TVA, în valoare totală de 4.535.984,41 euro.
Genică Boerică nu este însă de găsit de la începutul anului şi este dat în urmărire generală internaţională. Acum trei ani, în 2011, pe numele său a fost deschis un alt dosar penal de vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului după ce a lovit cu maşina un tânăr aflat într-un scaun cu rotile, care traversa strada pe trecerea de pietoni.