x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Producția de energie la Rovinari, blocată complet în dimineața de Paște

Producția de energie la Rovinari, blocată complet în dimineața de Paște

de Redacția Jurnalul    |    12 Apr 2026   •   11:40
Producția de energie la Rovinari, blocată complet în dimineața de Paște
Sursa foto: facebook/ Nor dens de fum și producție zero la Rovinari în zi de sărbătoare

Un incendiu a izbucnit duminică dimineața, chiar în ziua de Paște, la Termocentrala Rovinari, unul dintre obiectivele strategice ale sistemului energetic național. Conflagrația a afectat singurul grup energetic aflat în funcțiune la momentul incidentului.

Focul s-a manifestat la nivelul unor instalații tehnice, a anunțat Gândul. Potrivit primelor informații, Grupul energetic 5 – singurul aflat în funcțiune în momentul izbucnirii incendiului -a fost oprit imediat, ca măsură de siguranță. În paralel, autoritățile și operatorul centralei au încercat repornirea grupului 4, pentru a asigura continuitatea parțială a producției de energie electrică, scrie Gazeta de Sud.

Cauza incendiului – un scurtcircuit

CE Oltenia nu a emis încă un punct de vedere oficial. Totuși, a precizat că este vorba de un scurtcircuit care a compromis cablurile de alimentare.

„În urma unui scurtcircuit au luat foc cablurile de alimentare cu tensiune electrică, de comandă, permisii și protecție la instalația de Slam dens a grupului energetic Nr 5. Termocentrala Rovinari. Grupul a fost oprit în siguranță până la remedierea acestor probleme. Mâine se va porni grupul Nr. 4 la Termocentrală Rovinari”, se arată pe pagina de socializare Salariații Complexului Energetic Oltenia.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: incendiu rovinari termocentrala
Parteneri