x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incident șocant la un spital din București: un hoț a furat resturi anatomice umane

Incident șocant la un spital din București: un hoț a furat resturi anatomice umane

de Redacția Jurnalul    |    14 Ian 2025   •   09:54
Incident șocant la un spital din București: un hoț a furat resturi anatomice umane

Un incident neobișnuit a avut loc luni într-un spital din Capitală, unde un individ a furat deșeuri anatomo-patologice și părți anatomice umane, după ce a sărit gardul unității medicale.

Sesizarea a venit luni, însă faptele au avut loc vineri seară.

Suspectul a pătruns într-o anexă a spitalului unde sunt depozitate deșeurile medicale și a furat conținutul dintr-o ladă frigorifică, inclusiv picioare.

Situația a luat o întorsătură și mai bizară când, trei ore mai târziu, un cadru medical a descoperit pe o stradă din apropierea spitalului una dintre părțile anatomice furate.

Direcția de Sănătate Publică a fost notificată despre acest incident pentru a face propriile verificări conform atribuțiilor. În paralel, polițiștii continuă investigațiile pentru identificarea și prinderea făptașului.

Cazul este investigat ca furt calificat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: hot furt resturi anatomice