x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incidența Covid în Capitală, aproape de 11 la mie!

Incidența Covid în Capitală, aproape de 11 la mie!

06 Oct 2021   •   10:40
Incidența Covid în Capitală, aproape de 11 la mie!
Sursa foto: Lucian Alecu

Incidența cazurilor de Covid în Capitală a crescut și miercuri și a ajuns la aproape 11 la mia de locuitori.

Potrivit datelor DSP București, miercuri incidența în București a ajuns la 10,93 la mie, în creștere față de marți, când Capitala a ajuns la peste 10 la mie.

Conform datelor oficiale, marți incidența era de 10,31 la mie, iar luni de 9,64.

Marți, în 202 orașe din România incidența a ajuns la peste 3 la mie, iar în 10 dintre acestea incidența era de peste 10 la mie. De asemenea, erau înregistate 1.052 de comune cu incidență peste 3, iar 72 dintre acestea aveau incidența peste 10.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incidenta covid Covid-19