x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Inconștiență la volan. Permise de conducere, reținute pentru consum de droguri

Inconștiență la volan. Permise de conducere, reținute pentru consum de droguri

de Redacția Jurnalul    |    24 Sep 2023   •   20:00
Inconștiență la volan. Permise de conducere, reținute pentru consum de droguri

Polițiștii au reținut sâmbătă 770 de permise de conducere, dintre care 129 pentru consum de alcool și 25 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

„Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență. Personalul structurilor operative a intervenit la 5.147 de evenimente, 3.503 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.644 circumscrise situațiilor de urgență. La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 1.030 de posibile infracțiuni, aproape 22% dintre acestea fiind sesizate din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 37 de persoane”, potrivit unui comunicat de presă.

Totodată, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 202 autori de infracțiuni și au constatat 10.031 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,7 milioane de lei.

Sâmbătă au fost depistate 13 persoane urmărite național sau internațional.

„Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țări, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 348 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 770 de permise de conducere, dintre care 129 pentru consum de alcool și 25 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise”, se arată în comunicat.

Pompierii au efectuat 49 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență fiind identificate șapte obiective are funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pompierii au aplicat 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 104.500 de lei.

„Pe parcursul ultimelor 24 de ore, salvatorii au desfășurat 1.310 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 110 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor au fost salvate 12 persoane. Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 17 misiuni aero-medicale, fiind salvate 15 persoane aflate în situații de urgență. În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.426 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională. De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 143.514 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 37 fiind acordate în ultimele 24 de ore. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 36,8%”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: droguri permise reținute