Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au confirmat luni mandatul de arestare preventivă de 30 de zile emis pe numele lui Abdullah Atas, omului de afaceri turc care a accidentat grav un poliţist de la Rutieră.
Abdullah Atas va fi dus la spitalul Penitenciarului Rahova.
Luni după-amiază, omul de afaceri turc a fost scos de mascaţi din Spitalul Floreasca şi urcat într-o maşină a Poliţiei, fiind apoi transportat la tribunal, pentru ca un judecător să confirme mandatul de arestare, emis anterior în lipsă.
În momentul când a fost scos din spital, mai multe persoane l-au huiduit pe afaceristul turc.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, omul de afaceri turc Abdullah Atas nu a respectat semnalele regulamentare de oprire ale poliţistului şi l-a acroşat cu maşina, după care l-a purtat pe capotă 400 de metri. Agentul a căzut apoi pe partea carosabilă, potrivit Agerpres.
Şoferul, care consumase alcool, şi-a continuat deplasarea aproximativ 3 km până în comuna Pipera, unde a lovit un gard.
În urma accidentului, poliţistul a fost supus mai multor intervenţii la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. În prezent este la terapie intensivă în stare deosebit de gravă.
"Pacientul a fost supus unor multiple intervenţii chirurgicale: montarea unui senzor de monitorizare a presiunii intracraniene, drenaj pleural stâng, splenectomie şi enterectomie largă, cu asigurarea hemostazei. Este pe suport ventilator pentru insuficienţă respiratorie hipoxemică severă, cu susţinerea funcţiei hemodinamice cu suport vasopresor în doze mari, cu hemodiafiltrare continuă şi reechilibrare hidroelectrolitică conform monitorizării hemodinamice miniinvazive, cu antibioterapie cu spectru larg", au declarat reprezentanţii spitalului.
Poliţistul rănit are 44 de ani şi lucrează de 23 de ani în domeniu.