Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, vineri, că ideea revenirii la un Parlament unicameral este una "năstruşnică", iar orice proiect de modificare a Constituţiei nu trebuie să se reducă la părerea unei singure persoane.
"Parlamentul este suveran, iar orice proiect de modificare nu se poate reduce la părerea unei singure persoane, fie ea şi preşedintele României. Sunt nişte puncte de vedere. Se creează o comisie care să analizeze. Ştiu că preşedintele Traian Băsescu vrea neapărat Parlament monocameral. Am avut înainte de 1989 Parlament monocameral. (…) De unde până unde această idee năstruşnică? Lucrurile trebuie dezbătute de către specialişti, de către oameni cu experienţă", a afirmat Iliescu.
Chestionat despre ideea organizăriii unui referendum comun în care să se voteze şi reducerea numărului de parlamentari, fostul preşedinte al României a spus că aceasta este o temă ce trebuie discutată.
"Reducerea numărului de parlamentari să facă parte din acelaşi referendum este o temă ce poate fi discutată cu puncte de vedere. În privinţa Legii militarilor nu ştiu ce să vă spun. Eu sunt la pensie şi nu mă mai bag peste toate aceste lucruri", a adăugat Ion Iliescu. (Mediafax)