x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Johnson & Johnson retrage de pe piaţă cinci tipuri de cremă pentru protecţie solară

Johnson & Johnson retrage de pe piaţă cinci tipuri de cremă pentru protecţie solară

15 Iul 2021   •   22:00
Johnson & Johnson retrage de pe piaţă cinci tipuri de cremă pentru protecţie solară
Sursa foto: Wavebreakmedia Ltd/Getty Images/Wavebreak Media

Gigantul farmaceutic Johnson&Johnson retrage de pe piaţă cinci tipuri de cremă pentru protecţie solară Neutrogena şi Aveeno, după ce a fost descoperită, în unele probe, o substanţă chimică ce poate duce la apariţia de cancer, transmite Reuters.

Compania a cerut consumatorilor să nu mai folosească produsele, după ce testele interne au indicat prezenţa unor cantităţi mici de benzeni.

Astfel, Johnson & Johnson a avertizat clienţii să nu folosească spray-urile cu aerosoli Neutrogena Beach Defense, Neutrogena Cool Dry Sport, Neutrogena Invisible Daily, Neutrogena Ultra Sheer şi Aveeno Protect + Refresh.

Cremele solare Aveeno şi Neutrogena se comercializează şi în România.

„Lucrăm să îndepărtăm aceste produse de pe piaţă şi vom oferi despăgubiri clienţilor”, transmite gigantul farmaceutic.

Benzenii sunt substanţe cu proprietăţi cancerigene, ceea ce înseamnă că ar putea duce la apariţia cancerului, în funcţie de nivelul şi durata expunerii.

„Expunerea zilnică la benzenii din aceste creme de protecţie solară, la nivelul descoperit în testele noastre, nu ar trebui să cauzeze probleme de sănătate”, mai transmite Johnson&Johnson.

Mediafax

×
Subiecte în articol: johnson & johnson