Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fraţii noştri întru Domnul s-au îmbulzit şi de această dată, în mod organizat şi sistematic, cu ocazia sfinţirii bisericii reconstruite de la Palatul Cotroceni. Ba, dacă ni se permite (şi iată că ni se!), am putea completa prin aceea că, de data asta şi cu această binecuvântată ocazie, iubirea creştinească şi respectul faţă de aproapele, manifestate prin înghionteli, urlete răguşite, spume la gură, vorbit cu precipitaţii şi călcări pe picioare, au atins un nou nivel. Un nivel, fireşte, superior.
A fost frumos c-a venit lumea câtă frunză, câtă iarbă la sfinţirea bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din Cotroceni. Inclusiv politicieni, că n-aveau cum să rateze momentu'. Gheorghe Pogea, Toader Paleologu, Anca Boagiu, Neculai Onţanu. Pentru câteva momente, am avut chiar emoţia covârşitoare că uite ce bine e să se roage toţi oamenii împreună, nu contează în ce loc te afli, trăirea e aceeaşi, harul e acelaşi. Că toţi oamenii sunt fraţi cu adevărat, că se iubesc şi că se respectă, că nu vrea unul să fie înaintea altuia.
Pentru câteva momente, am văzut pace pe chipuri şi am avut certitudinea că sunt şi suntem cu adevărat fraţi unii cu alţii. Alţii au devenit mai de mult, convertindu-se. De exemplu, pesediştii Puiu Iordănescu şi Gabi Oprea, care au trecut de la pesedism la pedelism.
Au venit însă alte momente înălţătoare.
Evlaviei i-a luat locul un soi de stare neurologică, bântuită de duhuri rele. Câteva momente sunt suficiente ca să-l transforme pe omul pios într-un disperat de viaţă, gata să ucidă numai să se atingă de Prea Fericitul, gata să-l calce-n pi?cioa?re pe aproapele său numai să ajungă şi la el un strop de agheasmă.
Un ghiont în stomac, o bolboroseală dispe?rată, o privire pe care, dacă şi-ar vedea-o oamenii în momentul acela, te-zero, nu ştim cum ar aprecia-o. Zdronc. "De ce vă înghesuiţi?" "Pentru că sunt necivilizat." Zise el, manifestând prin asta urme de ironie fină.
Corpul enorm al mulţimii se înghesuie brownian în pridvorul bisericii. Cei care vor să iasă din se lovesc de cei care vor să intre în. Vorba comentariilor literare de liceu, "de aici, drama".
Vorbele Prea Fericitului s-au pierdut în aer. La rându-i, Băse zisese şi el ceva cum că e foarte bine, adică, vezi bine, ce lucruri minu?nate s-au mai întâmplat pe vremea lui şi cum se jertfeşte el pe altarul patriei şi al credinţei, ca să aibă poporul biserică. La Cotroceni. Chiar dacă una neterminată, dar aşa e când vin alegerile şi eşti şi preşedinte, şi candidat. Dai şi tu pe brânci, îi împingi şi pe alţii. "Este un moment important pentru Complexul Cotroceni. Este un moment important pentru istoria românilor."
Bla bla, pe urmă convinge definitiv: "Pe aici au trecut bărbaţii care, înainte de Marea Unire, au construit cultură şi putere politică în favoarea românilor". Nu zice nimic că l-au tocat la cap muzeografi şi istoriografi ai Bucureştiului, dornici să reconstituie ce a distrus ateul ăla de Ceaşcă. Şi nu doar pe el l-au tocat la cap, ci pe toţi preşedinţii dinainte de el. Zice doar că ce bine că, iată, azi (adică ieri) s-a săvârşit liturghia pentru prima oară în 60 de ani. Măi, măi! Ce figură măreaţă şi Băsescu. Şi-a adus şi nevasta, pe Maria, că doar ieri putea să o ia în altar cu el. Îi stă bine alături de Ferdinand, Carol I şi Cuza. Cioc să-şi mai lase şi gata.
"ĂLA CU PĂLĂRIE AURIE" ŞI "ĂLA CU CHELIE"
"Mami, mami, cine e patriarhul?" "Uite, ăla cu pălărie aurie." "Şi Băsescu? Cine e Băsescu?" "Uită, ăsta cu chelie." "Mami, mami, ce urât e." Iete, poftim, tineretu'!
În timp ce Patriarhul şi preşedintele dispar englezeşte în neantul apropiat, mulţimea rămâne. Vrea neapărat să intre în biserică, fără să ia în calcul că, fizic, nu poate să ocupe un loc care e deja ocupat. Din această dilemă nu putem ieşi. Forţele de ordine tot încearcă să facă ordine, dar cameramanii sunt în delir cosmic. La un moment dat, un şuvoi de credincioşi se prăbuşeşte pur şi simplu pe scările bisericii.
Citește pe Antena3.ro
