x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O judecătoare din Craiova se alătură protestelor: Ce fac eu acum este sinucidere profesională

O judecătoare din Craiova se alătură protestelor: Ce fac eu acum este sinucidere profesională

de Redacția Jurnalul    |    13 Dec 2025   •   09:41
O judecătoare din Craiova se alătură protestelor: Ce fac eu acum este sinucidere profesională
Sursa foto: facebook Sorina Marinas/"aşa nu se mai poate"

Sorina Marinaş, judecătoare la Secţia Penală de la Curtea de Apel Craiova, a anunţat că va protesta sâmbătă, în faţa judecătoriei Craiova, cu un mesaj că "aşa nu se mai poate", deşi este conştientă că gestul său poate însemna sfârşitul carierei de magistrat.

"Cu siguranţă ce fac eu acum se poate numi sinucidere profesională. Eu, judecător penalist, voi face asta, deşi îmi tremură mâinile, şi ştiu că poate însemna finalul carierei mele. Cariera mea s-a dezvoltat exclusiv pe bază de INM şi examene. Eu n-am promovat pe interviuri. Am fost numită judecător la 26 ani, azi am 40. Gestul meu e manifest de solidaritate şi e suficient justificat de evenimentele actuale. Mâine, 13 decembrie, la ora 17, voi fi la Judecătoria Craiova (locul creşterii mele) şi voi protesta. Va fi un mesaj că aşa nu se mai poate. Am rugămintea, dacă vă alăturaţi, să avem un manifest decent, apolitic, paşnic", spune judecătoarea într-un mesaj postat vineri seara pe contul de Facebook.

Joi, Sorina Marinaş declara că este sigură de faptul că urmează "repercusiuni" ale Inspecţiei Judiciare împotriva magistraţilor "care au îndrăznit" să vorbească despre problemele din justiţie.

Sorina Marinaş a devenit cunoscută după ce Inspecţia Judiciară a demarat o anchetă împotriva ei, după ce a publicat pe Facebook motivele pentru care a condamnat un bărbat la 30 de ani închisoare pentru tentativă de omor asupra soţiei.

Ea se numără printre sutele de magistraţi care au semnat un mesaj de susţinere pentru procurorii şi judecătorii care au făcut dezvăluiri în reportajul Recorder despre problemele din sistemul de justiţie.

Mii de oameni au protestat în ultimele trei zile în mai multe oraşe din ţară - Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sibiu, Timişoara, Braşov, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder privind problemele din justiţie.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: protest justitie