x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Justiție în Germania: Primul proces în care un sezonier român se judecă pentru drepturi cu fermierul neamț 

Justiție în Germania: Primul proces în care un sezonier român se judecă pentru drepturi cu fermierul neamț 

de Dan Constantin    |    18 Mai 2020   •   15:04
Justiție în Germania: Primul proces în care un sezonier român se judecă pentru drepturi cu fermierul neamț 
Sursa foto: pixabay.com

Scandalul sezonierilor tratați ca sclavii de fermierii germani și trași pe sfoară prin  escrocherii de firmele de plasament ajunge în justiție. Un român abandonat într-o benzinărie de fermierul neamț care l-a angajat pentru recoltat, a apelat la un avocat pentru  apărarea drepturilor lezate. Potrivit presei din Germania, procesul , primul de acest fel, are debutul în ședința programată în 20 mai.

 DW prezintă numeroase cazuri în care muncitorii sezonieri veniți din România au fost escrocați de patroni. Confiscarea actelor de identitate de către fermieri reprezintă procedeul standard ilegal de forțare a sezonierilor să accepte condiții umilitoare de muncă și cazare. În plus ei sunt forțați să-și plătească biletele de avion la prețuri exorbitante după ce au fost induși în eroare că transportul intră în sarcina angajatorului.

Violeta Alexandru, ministrul muncii, se află în Germania pentru a aplana scandalul sezonierilor plecați la muncă în condiții neclare și necontrolate de autoritățile române care cad pradă escrocheriilor și practicilor ilegale ale fermierilor și firmelor de plasare.

×