Ketamina are un efect 'remarcabil' în tratarea depresiei severe, acolo unde tratamente mai convenţionale au eşuat, susţine un studiu desfăşurat la Oxford şi preluat de The Independent.
Astfel, infuziile de ketamină administrate pacienţilor diagnosticaţi cu depresie severă au avut un efect benefic rapid asupra celor care nu au răspuns la mai multe tratamente convenţionale.
Chiar dacă mulţi dintre pacienţii care au luat parte la studiul desfăşurat la Oxford Health NHS Foundation Trust au recidivat într-o zi sau două, în cazul a circa 30% dintre aceştia s-au constatat îmbunătăţiri care au durat cel puţin trei săptămâni.
În plus, în 15% din cazuri, recidiva a intervenit după peste două luni sau chiar după opt luni.
"Am constatat schimbări remarcabile la pacienţi diagnosticaţi ce depresie severă de mai mulţi ani, acolo unde niciun alt tratament nu a funcţionat", susţine psihiatrul Rupert McShane, de la Universitatea Oxford, potrivit Agerpres.
Ketamina, un tranchilizant pentru cai, a devenit un drog popular pe ringurile de dans. În prezent, guvernul britanic doreşte schimbarea clasei în care figurează ketamina, de la C la B, pe fondul preocupărilor din ce în ce mai accentuate cu privire la efectele sale fizice şi psihice. Există relatări, notează The Independent, despre tineri cărora a fost necesar să le fie extirpată vezica urinară din cauza consumului masiv de ketamină.
Pe de altă parte, dozele utilizate în cadrul studiului au fost cu mult mai mici decât cele folosite de utilizatori, astfel că efectele secundare au fost minime, chiar dacă medicamentul a fost injectat pacienţilor, mai degrabă decât înghiţit.
Rezultatele obţinute în urma administrării ketaminei la primii 28 de pacienţi sunt prezentate într-un articol publicat în Journal of Psychopharmacology.
Câteva zile mai târziu, cercetătorii au efectuat teste de memorie, iar pacienţilor li s-a cerut să îşi descrie starea de spirit şi să indice dacă s-au confruntat cu probleme de memorie sau ale vezicii urinare. Un total de 400 de infuzii de ketamină au fost administrate unui număr de 45 de pacienţi participanţi la studiul menţionat.