x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis, la Bruxelles: Trebuie să combatem interferența malignă a Rusiei

Iohannis, la Bruxelles: Trebuie să combatem interferența malignă a Rusiei

de Redacția Jurnalul    |    18 Dec 2024   •   17:37
Iohannis, la Bruxelles: Trebuie să combatem interferența malignă a Rusiei

Președintele Klaus Iohannis va susține declarații de presă inaintea Summitului UE-Balcanii de Vest.

Președintele Iohannis participă, miercuri, la  Uniunea Europeană - Balcanii de Vest. Cu acest prilej a avut o discuție cu președintele Consiliului European, Antonio Costa.

"Am avut un schimb cuprinzător de opinii cu António Costa, noul președinte al Consiliului European, înainte de reuniunea Consiliului European. Am abordat prioritățile UE în cadrul noului ciclu instituțional și soluțiile pe care le preconizăm pentru provocările majore. România va continua să sprijine o Uniune Europeană unită și coerentă, apărând democrația", a scris Iohannis pe X, în contextul întâlnirii de miercuri.

Am discutat setul de măsuri și instrumente pe care trebuie să le dezvoltăm pentru a combate interferența malignă a Rusiei în toate procesele care privesc UE: în alegeri, proceduri, felul în care se creează politicile europene și naționale și pentru a reduce expunerea noastră la aceste interferențe perfide.

În ce privește Ucraina voi reconfirma sprijinul României pe toate palierele relevante.

 

 

 

Iohannis: România a avut o problemă enormă și a făcut față

 

România a avut o problemă enormă și a făcut față, a spus președintele Klaus Iohannis, miercuri, la Bruxelles, referindu-se la decizia CCR de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale din țara noastră.

„România este și va rămâne o țară cu o profundă vocație europeană și euroatlantică. România este o țară stabilă, solidă, o democrație responsabilă, un stat membru al Uniunii Europene și un partener de încredere. România este un stat pe care toți se pot baza”, a spus președintele Klaus Iohannis, în cadrul declarațiilor de presă de dinaintea summitului UE-Balcanii de Vest, desfășurat la Bruxelles.

El a mai spus că realitatea din țara noastră este cunoscută de partenerii americani, de Germania și alții.

„România a avut o problemă enormă și a făcut față”, a mai spus președintele, adăugând că „reacția României a fost una imediată, puternică și corectă”, referindu-se la decizia CCR de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale.

Mai mult, Iohannis s-a declarat „încrezător în capacitatea României de a rămâne stabilă, solidă, un partener și un membru de încredere. Uniunea Europeană înseamnă valori, principii, libertate, progres, securitate și prosperitate pentru cetățenii europeni”.

„În final a rezolvat unele probleme, pe altele le-a amânat pe anul 2025”, a mai spus el.

 

Iohannis reafirmă sprijinul pentru Ucraina și Moldova înaintea Summitului de la Bruxelles

 

Președintele Klaus Iohannis a reafirmat miercuri, înaintea Summitului UE-Balcanii de Vest de la Bruxelles, sprijinul ferm al României pentru Ucraina și Republica Moldova, subliniind importanța implicării directe a acestor state în discuțiile internaționale care privesc securitatea și viitorul lor.

Președintele a subliniat că România va continua să sprijine Ucraina pe toate palierele relevante, inclusiv în domeniile apărării și energiei. „Orice negociere de pace trebuie să respecte principii clare. În primul rând, Ucraina trebuie să fie implicată direct în orice discuție. În al doilea rând, Uniunea Europeană trebuie să rămână implicată îndeaproape în toate chestiunile care privesc securitatea noastră”, a declarat Iohannis.

În ceea ce privește Republica Moldova, Iohannis a reiterat angajamentul României de a susține reziliența și stabilitatea țării. „Republica Moldova are nevoie în continuare de sprijinul nostru, inclusiv prin implementarea planului de creștere pentru Moldova. Consiliul European va adopta concluzii privind acest sprijin, cu accent pe securitatea energetică și eforturile de reformă,” a menționat președintele.

Klaus Iohannis: Următoarele alegeri vor avea mai multă transparență, lecțiile au fost învățate

 Președintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri despre lecțiile învățate în urma recentelor alegeri și ingerințele străine identificate în procesul electoral, înainte de participarea la Summitul UE-Balcanii de Vest. Acesta a evidențiat importanța unei dezbateri ample la nivelul Uniunii Europene.

Președintele a subliniat importanța cooperării internaționale și a reglementării stricte pentru a preveni astfel de situații în viitor.

Iohannis a explicat că ingerințele externe au fost detectate după primul tur al alegerilor, iar identificarea acestora a fost dificilă din cauza naturii complexe a atacurilor cibernetice și a implicării unei rețele sociale internaționale.

„Am avut un candidat care și-a desfășurat o campanie pe o rețea socială, ignorând legislația electorală. Biroul Electoral Central nu a avut instrumentele necesare pentru a opri această campanie, iar rețeaua socială, având sediul în afara Europei, a ignorat somațiile oficiale,” a declarat președintele.

Iohannis a adăugat că această situație subliniază necesitatea unor reglementări clare și a unei cooperări mai strânse între instituțiile naționale și cele europene. „Biroul Electoral Central trebuie să aibă puterea de a lua măsuri concrete, nu doar să someze sau să raporteze încălcări,” a precizat acesta.

Președintele a explicat că ingerințele străine au fost identificate cu ajutorul partenerilor strategici și au fost discutate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

„CSAT a fost convocat exclusiv pentru a analiza îngerințele străine, nu pentru desfășurarea campaniei. Aceste investigații complexe au necesitat câteva zile pentru a fi documentate și analizate,” a afirmat Iohannis.

El a menționat că serviciile de informații nu pot monitoriza politicienii sau campaniile electorale interne fără a încălca legislația, ceea ce complică procesul de identificare și prevenire a influențelor externe.

Întrebat despre măsurile care vor fi luate pentru a evita repetarea unor astfel de situații, președintele a declarat:

„Lecțiile au fost învățate, iar următoarele alegeri vor avea mai multă transparență. Sunt convins că toată lumea va fi mult mai atentă.”

Iohannis a subliniat că este nevoie de un cadru legislativ îmbunătățit și de o colaborare europeană mai solidă pentru a face față provocărilor cibernetice și ingerințelor străine.

De asemenea, președintele a evidențiat importanța unei dezbateri ample la nivelul Uniunii Europene pentru a găsi soluții comune la aceste probleme complexe. „Nicio țară nu poate rezolva singură aceste provocări,” a concluzionat Iohannis.

×