Presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo a declarat marti, la sosirea pe aeroportul din Tg. Mures ca statul roman are dreptul de a expulza un cetatean membru al unei tari UE doar daca a incalcat legislatia acesteia. Insa Kover considera ca nu a incalcat legislatia Romaniei in trecut si nu are de gand sa o incalce nici in viitor.
"Consider ca statul roman are dreptul de a expulza un cetatean membru al unei tari UE daca a incalcat legislatia tarii, eu consider ca n-am incalcat-o in trecut si nu am de gand nici in viitor. Consider ca aceasta expresie vehiculata, de comportament iresponsabil, are o conotatie politica, dar eu doresc sa ma comport totusi corespunzator. Dar trebuie sa admitem ca tot ce fac si spun nu poate fi intotdeauna pe placul primului-ministru. Asa sunt regulile politicii si din diferentele de mentalitate si valorice, nu trebuie neaparat sa fim de acord unii cu altii", a declarat presedintele Parlamentului Ungar, Kover Laszlo, conform Mediafax.
Presedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, poate fi declarat "persona non grata" de catre Ministerul roman al Afacerilor Externe daca atitudinea sa va depasi limita legii si principiul bunelor relatii dintre Romania si Ungaria, potrivit premierului Victor Ponta.
Intrebat de jurnalisti daca una dintre masurile la care se refera este ca presedintele Parlamentului ungar sa fie declarat "persona non grata" in Romania, premierul a raspuns ca ar putea fi luata si o astfel de decizie.
"Nu sunt aici pentru a discuta despre reinhumarea scriitorului Nyiro Jozsef. Sunt convins ca dupa alegeri apele se vor linisti si vom ajunge iar la relatiile pe care le-am aut cu fostul guvern din Romania", a mai spus Kover, care a participat marti seara la festivitatea de incheiere a campaniei PCM pentru Targu Mures, iar ulterior ar urma sa se indrepte spre Odorheiu Secuiesc
Miercuri, Kover ar urma sa fie prezent in Harghita, la Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, si Covasna, urmand ca joi sa isi incheie vizita in Salaj si Satu Mare.