x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lansarea Programului Operational Regional - transmisă live, de la ora 16 (ora României)

Lansarea Programului Operational Regional - transmisă live, de la ora 16 (ora României)

23 Iun 2015   •   15:15
Lansarea Programului Operational Regional - transmisă live, de la ora 16 (ora României)
Sursa foto: Corina CREŢU

Astăzi, 23 iunie, comisarul european pentru politici regionale, doamna Corina Crețu, va semna la Bruxelles, împreună cu ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, doamna Sevil Shhaideh, Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru România, în valoare de 8,2 miliarde euro. Din aceștia, 6,7 miliarde provin din Fondul European de Dezvoltare Regională.

Ceremonia va avea loc la sediul Comisiei Europene i va fi transmisă live pe http://ec.europa.eu/avservices/ebs/live.cfm, începând cu ora 16.oo (ora României).

Programul Operaional Regional pentru România este unul dintre cele mai mari programe de investiiți din Uniunea Europeană. Între obiectivele programului se numără sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, facilitarea unui acces mai bun la servicii sociale, comunitare și de sănătate, investiii pentru îmbunătățirea
calitatății vieții la oraș, pentru crearea și amenajarea de spații verzi, pentru un transport accesibil și curat și pentru dezvoltarea zonelor urbane defavorizate.

Programul va sprijini, de asemenea, includerea comunităților marginalizate și adaptarea educației și a formărilor profesionale la nevoile pieței de muncă. Un accent special va fi pus pe creșterea eficienței energetice a clădirilor, pentru a contribui în mod semnificativ la tranziția către o economie cu emisii scăzute de
dioxid de carbon.

Toate aceste investiii vor duce la îmbunătățirea semnificativă a vieții tuturor românilor.

×