x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator A doua opinie medicală, decontată de stat: legea care ar putea schimba sistemul de sănătate în țară

A doua opinie medicală, decontată de stat: legea care ar putea schimba sistemul de sănătate în țară

de Redacția Jurnalul    |    11 Feb 2026   •   21:15
A doua opinie medicală, decontată de stat: legea care ar putea schimba sistemul de sănătate în țară
Sursa foto: jurnalul/A doua opinie medicală nu va mai fi un privilegiu al celor care își permit clinici private, ci un drept decontat de sistemul de asigurări de sănătate

Deputatul Ovidiu Cîmpean a susținut și votat, miercuri, modificarea Legii drepturilor pacientului, prin care se introduce clar dreptul la a doua opinie medicală decontată de sistemul public de sănătate. Inițiativa a fost depusă împreună cu deputatul UDMR Dr. Vass Levente.

„Dragi colegi, am inițiat această lege alături de colegul de la UDMR, domnul deputat Levente Voș, căruia îi mulțumesc pentru această propunere. Modificarea Legii drepturilor pacientului aduce sistemul medical mai aproape de standardele europene și, mai ales, mai aproape de nevoile cetățenilor. Orice pacient, în fața unui diagnostic grav sau a unei intervenții chirurgicale majore, se simte vulnerabil.

A doua opinie medicală nu va mai fi un privilegiu al celor care își permit clinici private, ci un drept decontat de sistemul de asigurări de sănătate. Reducem riscul erorilor, evităm intervențiile chirurgicale inutile și economisim resurse pe termen lung. Vă invit, dragi colegi, să votăm pentru această lege”, a declarat Cîmpean.

Deputatul a amintit că țări precum Germania sau Marea Britanie aplică de ani de zile acest mecanism ca instrument de control al calității, oferind pacienților siguranță profesională fără a crea neîncredere în medicul curant.

Cîmpean a subliniat că va urmări aplicarea efectivă a legii și impactul ei asupra sistemului medical, pentru ca România să devină un sistem mai uman, mai sigur și mai corect.

(sursa: Mediafax)

×
Parteneri