x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legea Tinerilor intră în dezbatere

Legea Tinerilor intră în dezbatere

09 Feb 2016   •   12:13
Legea Tinerilor intră în dezbatere
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) organizează, de marţi până pe 29 februarie, o serie de opt consultări regionale privind modificarea Legii Tinerilor şi îmbunătăţirea metodologiei de finanţare a mediului asociativ.

Secretarul de stat în MTS Andrei Popescu va fi prezent la aceste consultări cu structuri de/pentru tineret, împreună cu echipa de implementare.

Potrivit unui comunicat al MTS, demersul vizează armonizarea cadrului legislativ şi realizarea unei singure legi în domeniu care să înglobeze Legea Tinerilor nr. 350/2006, Legea nr. 333/2006 privind înfiinţarea centrelor de informare şi consiliere pentru tineri, Legea nr. 351/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Tineretului din România şi Legea nr. 425/2004 privind instituirea Zilei Naţionale a Tineretului.

Temele de dezbatere vor fi: clarificarea şi definirea unor termeni şi sintagme din domeniul tineretului, clarificarea şi profesionalizarea activităţii centrelor de tineret, consultarea sectorului de tineret şi participarea la elaborarea şi implementarea politicilor naţionale, identificarea şi precizarea de categorii de tineri care nu sunt cuprinse în legea actuală, mecanisme de bugetare, respectiv monitorizarea şi evaluarea pentru utilizarea eficientă a resurselor.

Necesitatea organizării acestor consultări a rezultat după cele două întâlniri care au avut loc la sediul ministerului în luna ianuarie şi în cadrul cărora s-au dezbătut principalele modificări legislative. AGERPRES

×
Subiecte în articol: legea tinerilor