x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Legendarul pilot român Marin Dumitrescu a decedat la 102 ani

Legendarul pilot român Marin Dumitrescu a decedat la 102 ani

27 Apr 2021   •   22:19
Legendarul pilot român Marin Dumitrescu a decedat la 102 ani

Motorsportul românesc l-a pierdut marți pe Marin Dumitrescu, legendarul pilot român, care a decedat la venerabila vârstă de 102 ani, anunță Federația Română de Automobilism Sportiv.

Ca urmare a participării sale la toate concursurile automobilistice organizate în Sinaia, orașul în care, în 1950, a realizat cea mai mare victorie din carieră, la cursa de Coastă, Marin Dumitrescu a fost numit, în 2011, Cetățean de Onoare al orașului Sinaia, apoi a primit din partea președintelui României, Traian Băsescu, distincția Ordinului Național “Serviciul Credincios” în grad de “Cavaler”. De asemenea, în 2012 a fost declarat oficial și Maestru al Sportului de către Ministerul Tineretului și Sportului.

În acest an, FRAS și Romfilatelia au realizat un întreg poştal cu timbru marcă fixă „Piloți de Legendă”, în semn de respect şi preţuire faţă de legendarul sportiv român.

Pe lângă performanțele ca sportiv, Marin Dumitrescu a fost și fondator a două cluburi, Unirea Tricolor și Politehnica București. Totodată, a scris două cărți, una autobiografică „Un sfert de veac la volanul bolizilor” (1978) și Automobilismul Sportiv Românesc (2010). Totodată, în 2017 a fost lansat un documentar despre viața sa, numit „Cursa vieții mele”.

În urma lui Marin Dumitrescu rămân doi baieți, Silviu și Andrei, ambii piloți activi în Campionatul Național de Viteză în Coastă. Silviu, revenit în 2018, în competiție, are în palmares un titlu de vicecampion național absolut, în timp ce Andrei, la fix 50 de ani de când bunicul său devenea primul campion, a cucerit la finele sezonului 2018 titlul de campion național absolut.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: marin dumitrescu