x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ARF a semnat contractul pentru cumpărarea a 16 locomotive electrice noi

ARF a semnat contractul pentru cumpărarea a 16 locomotive electrice noi

de Redacția Jurnalul    |    29 Ian 2024   •   20:45
ARF a semnat contractul pentru cumpărarea a 16 locomotive electrice noi

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a semnat luni cu asocierea Alstom contractul pentru achiziția a 16 locomotive electrice noi.

Potrivit ARF, contractul a fost semnat cu Asocierea ALSTOM (Alstom Transport SA-lider, Alstom Transportation Germany GmbH-asociat).

Contractul presupune achiziția a 16 locomotive electrice noi pe 4 osii cu sisteme ERTMS, capabile să circule cu o viteză maximă situată în intervalul 160 km/h-200 km/h și să tracteze până la 16 vagoane de călători, destinate transportului feroviar de călători, inclusiv serviciile de mentenanță și reparații, pe o perioadă de 20 ani.

Oferta financiară se ridică la suma de 767.510.640 lei, fără TVA, compusă din valoarea de livrare a 16 locomotive electrice și contravaloarea mentenanței pentru o perioadă de 20 de ani.

„De asemenea, precizăm că în contractul de achiziție este prevăzută o clauză de revizuire privind posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanță cu încă 20 ani, fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional”, a anunțat ARF.

Finanțarea proiectului este asigurată din Planul Național de Redresare și Reziliență și de la bugetul de stat, prin MTI.

Termenul de livrare al primei locomotive este de 24 de luni de la semnarea contractului.

„Locomotivele electrice Traxx oferă un design flexibil bazat pe o abordare de platformă robustă, modulară și sunt echipate cu o tehnologie complexă de control (calculator de diagnosticare / vizualizare, GPS și comunicare prin intermediul standardului de comunicații mobile etc), inclusiv cu sistemul Alstom de ultimă generație ERTMS la bord. De asemenea, ele asigură performanțe operaționale și fiabilitate sporite, o eficiență energetică mai mare și un nivel ridicat de siguranță și securitate, asigurând în același timp o interoperabilitate deplină”, susțin reprezentanții ARF.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: locomotive electrice arf