x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Lora va fi operată peste două săptămâni! Ce DIAGNOSTIC i-au pus medicii din TURCIA

Lora va fi operată peste două săptămâni! Ce DIAGNOSTIC i-au pus medicii din TURCIA

10 Iul 2013   •   09:29
Lora va fi operată peste două săptămâni! Ce DIAGNOSTIC i-au pus medicii din TURCIA

Frumoasa cântăreaţă a aflat că are o tumoră pe uter, iar peste două săptămâni va pleca în Turcia pentru a se opera, anunţă România TV. Pe lângă tumoră, medicii turci i-au mai găsit pietre la rinichi, polip pe bilă, hipotiroidie şi hipoglicemie.

Lora s-a întors noaptea trecută din Turcia, acolo unde medicii i-au efectuat mai multe investigaţii. Deşi i s-a recomandat să accepte pe loc intervenţia, se pare că artista nu s-a simţit pregătită pentru operaţie. Lora spune că a avut unele simptome, dar a dat vina pe viaţa agitată pe care o are.

"In noaptea asta (n.r. mar'i spre miercuri) venim acasa, in 2 saptamani maxim ma intorc pentru 2 operatii. Voi fi bine. Simt ca nimic nu e intamplator. M-au asteptat astazi la spital, romani internati acolo si care au aflat ca sunt si eu. Oameni care au invins cancerul. O fata, Patricia, mi-a spus ca toata noaptea mi-a ascultat cantecele si ca abia astepta sa ma cunoasca. Patricia a avut cancer si acum e bine. Ma bucur ca i-am cunoscut pe acesti oameni, ma bucur ca sunt bine si ca ce am eu e operabil si tratabil si mai ales, ca nu ma va tine departe de scena prea mult timp. Va multumesc pentru mesaje. Sunteti minunati. Promit sa nu ma mai stresez din nimic", a scris LOra pe Facebook.



×