x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Lotul documentelor lui Cioran naşte noi dispute

Lotul documentelor lui Cioran naşte noi dispute

de Catalina Iancu Publicat la 13 Apr 2011 10:16 Modificat la 13 Apr 2011 10:16
Nici n-am apucat bine să ne bucurăm că lotul documentelor lui Emil Cioran va intra în posesia Academiei Române că a şi început o dispută tipic românească.

Cumnata filosofului, Eleonora Cioran (83 de ani), dezvăluie amănunte privind modul în care manuscrisele au ajuns să fie scoase la licitaţie. Fondul Cioran a fost cumpărat de omul de afaceri George Brăiloiu, care l-a donat ieri statului român.

Iniţial, Eleonora Cioran a declarat că nu a vândut nici un document, apoi a spus că a fost răsplătită cu o sumă modică. Marţi seară, în cadrul unui talk-show tv, cumnata filosofului a afirmat că manuscrisele i-au fost sustrase din casă. Ea a intervenit telefonic, acuzând-o pe Laurence Tacou de acest fapt.

Spusele i-au fost susţinute şi de fiul său, Şerban Stavrescu. Acesta a declarat că o bănuieşte de complicitate pe Gina Puică, o româncă stabilită la Strasbourg. Cele două femei au avut acces în locuinţa Eleonorei Cioran, iar după vizita lor aceasta a remarcat dispariţia unor documente, printre care şi dipoma de bacalaureat a filosofului.
Laurence este fiica lui Constantin Tacou, originar dintr-o familie macedo-română, fondator al Editurii L’Herne şi bun prieten cu Emil Cioran.

×