Referitor la cazul celor șapte cetățeni români minori pentru care autoritățile germane din districtul Heide, Saxonia Inferioară, Republica Federală Germania, au dispus, în luna aprilie 2021, măsura plasării în custodie, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, la data de 10 februarie 2023, judecătoria Walsrode, landul Saxonia, a dispus revocarea măsurii de protecție și în cazul ultimului dintre cei șapte minori pentru care autoritățile germane au dispus o măsură de protecție, acesta urmând să revină în familie cel târziu în data de 11 februarie 2023.
Informația referitoare la decizia instanței a fost comunicată de către mama minorilor în cadrul unei convorbiri telefonice cu reprezentanții Ambasadei României la Berlin.
MAE amintește că, la acest moment, cinci din cei șapte copii au revenit în familie, fratele cel mare se află în România în familia extinsă, iar fiica cea mică urmează să fie preluată de părinți cel târziu în data de 11 februarie 2023.
Totodată, MAE reamintește că Ambasada României la Berlin are în atenție acest caz încă din data de 29 aprilie 2021, când misiunea diplomatică s-a autosesizat, ca urmare a informațiilor apărute în mass-media referitoare la situația minorilor români.
„Astfel, încă de la data semnalării situației, Ambasada României la Berlin a întreprins, în regim de urgență, demersuri oficiale pe lângă autoritățile germane competente și a contactat familia cetățenilor români minori, în vederea obținerii unor informații suplimentare și oferirii de sprijin consular, conform competențelor legale. De asemenea, Ambasada României la Berlin a eliberat minorilor acte de stare civilă și documente de călătorie românești. Totodată, MAE precizează că, pentru a veni în sprijinul familiei, s-au efectuat multiple demersuri, pe mai multe paliere, atât la nivel guvernamental, în strânsă cooperare cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului și Adopție, cât și la nivel parlamentar. Reprezentanți ai Parlamentului României au efectuat demersuri în sprijinul familiei, la nivelul Ambasadei Republicii Federale Germania la București, prin vizite și intâlniri cu autorități relevante din Republica Federală Germania. MAE precizează că reprezentanții Ambasadei României la Berlin au menținut un dialog constant cu privire la acest caz atât cu autoritățile federale (inclusiv Ministerul Federal de Externe german), cât și cu autoritățile competente locale, precum și cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalitații de Șanse, prin ANPDCA, în vederea sprijinirii familiei și a monitorizat permanent evoluția cazului. De asemenea, MAE a solicitat autorităților germane întreprinderea măsurilor corespunzătoare, conform competențelor legale, și a pus la dispoziția autorităților locale anchetele sociale efectuate în scopul sprijinirii repatrierii minorilor și reintegrării acestora în familia extinsă din România”, transmite ministerul.
Mai devreme, ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunța deznodământ fericit în acest caz complicat și dureros. Copiii soților Furdui fuseseră luați, în 2021, de Protecția Copilului din Germania, în urma unor acuzații de abuz.
(sursa: Mediafax)