Mai bine la protest

Am aflat şi io cum îl cheamă pe Victor Slav. Îl cheamă Victor Slav. Şi foarte bine. Pe Bianca Drăguşanu ştiam cum o cheamă de pe vremea când mi se răspundea de la Antene că trebuie să vorbesc cu pi-aru’ dacă vreau să-i smulg divei o declaraţie incendiară, că altfel nu se poate şi am clacat nervos. Poate că de atunci sunt aşa surescitată de nu-mi mai trece. Sau, dacă vreau, pe meil. Am vorbit cu multă lume la viaţa mea, da’ ca la Bianca, să mă pună pi-aru’ să trimit întrebările pe meil nu mai făcusem. Încetul cu încetul, aveam să înţeleg că nu aveam de-a face cu oricine, de pildă cu un profesor universitar, un scriitor, un sociolog, un teolog, etîcî. Aveam de-a face cu marea doamnă a micului ecran, că altfel nu pot să-i spun, şi că, prin urmare, trebuia să mă comport mai respectuos, nu aşa, să pun mâna pe telefon s-o sun, că n-o sun pe prietena mea cea mai bună, deci da?

Ieri am vrut să mă duc la protestul pentru salvarea Roşiei Montane dar am zis că mai interesant e să mă uit la nunta celor doi divi, pe care n-am înţeles de ce ziariştii au numit-o “nunta anului”. Mă dotasem şi cu vuvuzea, special pentru protest da’ nu, am rămas răstignită în faţa micului ecran, ca să mă uit la. Deci, de ce i-au zis, dom’le, “nunta anului”? Dacă mâine se însoară Vanghelie cu Oana Mizil cum o să-i mai spună? Nunta secolului? Sau dacă se însoară Botezatu cu Anda Adam o să-i spună “nunta mileniului”? Io, dac-aş fi ziarist de profesie, aş fi mai rezervată în astfel de definiţii, nu m-aş arunca aşa de repede în denominaţiuni d-astea colosale, dar, hei, sunt doar io. 

Deci la “nunta anului” Nicoleta Luciu a arătat bestial. Mai întâi i-au intrat ţâţele în biserică şi după o juma’ de oră a intrat şi ea. Spun asta pentru că, evident, sunt foarte invidioasă şi d-aia. Mireasa a reuşit să stea în picioare, deşi are mari probleme de sănătate, ceea ce mă bucur pentru ea. Cred că şi Doamne-Doamne a admirat-o cât a putut să stea în picioare; chiar L-am auzit când a zis în sinea Lui “muaaaaamă, cât poate să stea fata asta în picioare!!!!”. Dacă eram io prietena ei, îi aduceam un trepied d-ăla care se strânge, să mai stea jos din când în când, da’ nu sunt şi deci n-am putut.

Şi încă ce n-am mai înţeles a fost cine sunt cei doi îndrăgostiţi de li se dă aşa de mare importanţă? Şi de ce toată lumea face gluma aia cu Victor Slav care n-a reuşit să oprească ploaia, deşi prezintă meteo cu intonaţie? Ce? Parcă el zice de la el! Zice de la Institut, că nu ştie el d-astea. Şi de ce e atât de important că s-au căsătorit doi oameni, de stai călare pe ei cu carele de televiziune? De ce i-au băgat microfoanele în gură tatălui Biancăi, deşi era clar că omul nu avea nici un chef să stea bot în bot cu ei? De ce sunt atât de insistenţi oamenii ăştia care se bagă în viaţa omului? De ce nu-nţeleg din prima când li se spune să lase loc, că n-are omu’ pe unde să treacă? De ce pun aceeaşi întrebare formulată diferit de zece ori? “Aveţi emoţii?” “Sunteţi fericit?” “Aveţi cârcei?” “Aţi mai trăit aşa ceva?” “E prima oară?” “E a doua oară”? “Vă e foame?” “Vă e sete?” “Vă e dor de codrul verde?”

Că mai bine mă duceam la protest!