Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că managementul militar de la Spitalul Judeţean ''Sfântul Ioan cel Nou'' din Suceava a luat sfârșit. Ministrul Nicolae Ciucă le-a mulțumit cadrelor medicale civile pentru felul în care au colaborat cu echipa militară.
"Civilii şi militarii au luptat umăr la umăr cu un inamic nevăzut, dar redutabil. În astfel de momente, în condiţii, practic, de război se consolidează echipe. Doar împreună vom ieşi mai puternici din această luptă cu COVID-19", a declarat Nicolae Ciucă, potrivit unui comunicat al instituției.
Echipa militară a predat, ieri, conducerea spitalului unei echipe manageriale civile, aleasă de către consiliul medical al unităţii sanitare.
"În prezent, spitalul este funcţional şi poate oferi servicii medicale pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 şi poate asigura rezolvarea unora dintre urgenţele medico-chirurgicale pentru pacienţi neinfectaţi cu acest virus. Circuitele realizate vor permite asigurarea rezolvării tuturor urgenţelor non-COVID în viitorul apropiat, pe măsură ce personalul medical va reveni la serviciu", precizează MApN..
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Ionel Oprea, a spus că misiunea de la Suceava a fost îndeplinită, chiar dacă în localitate mai există încă focarul de infecție.
"Lumea a înţeles ce trebuie să facă şi acum spitalul funcţionează la 55-60% din capacitate. Lucrurile sunt sub control. Acum sunt internaţi în spital doar 507 pacienţi infectaţi şi alţi 605 pacienţi non-COVID-19. La secţia ATI, care are deja 42 de ventilatoare, mai sunt doar şapte bolnavi asistaţi", a afirmat Oprea.
El a precizat că există un plan de acţiune bine pus la punct până la 31 decembrie în care este prevăzut şi modul de lucru pentru situaţii de criză, în cazul în care epidemia va reveni în toamnă.
În perioada managementului militar, echipa condusă de colonelul medic Daniel Derioiu a repus în funcţiune spitalul în condiţii de siguranţă pentru pacienţi şi personal, medicii epidemiolgi realizând circuite funcţionale separate pentru pacienţii cu coronavirus şi fără, cu zone tampon de carantinare pentru cei suspecţi de infecție.
"La preluarea conducerii unităţii medicale, pe 2 aprilie, doar 10-15 procente din personalul medical al spitalului era apt de muncă, restul fiind bolnav de COVID-19 sau se afla în carantină. Din acest motiv, una dintre primele măsuri care au fost luate a fost testarea angajaţilor unităţii sanitare, pentru ca cei declaraţi vindecaţi să se poată întoarce la lucru. În prezent, pentru aproximativ 68% din personalul spitalului rezultatul testelor este negativ", se arată în comunicat.
La nivelul unităţii sanitare au fost restabilite lanţul de comandă şi conducerea, prin consiliul medical şi comitetul director. Au fost întocmite şi adoptate protocoale şi proceduri specifice COVID-19 şi a fost stabilită înfiinţarea sectorului ATI separat pentru pavilionul de boli infecţioase, fiind crescută capacitatea de alimentare cu oxigen medicinal a spitalului.
Personalul medical a fost instruit pentru folosirea echipamentelor de protecţie şi a fost realizat un plan de construire a unui vestiar filtru de intrare în sectorul cu bolnavi de coronavirus.