x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grapini: Limita la plăţile cash trebuie să fie aceeaşi, indiferent de mărimea magazinului

Grapini: Limita la plăţile cash trebuie să fie aceeaşi, indiferent de mărimea magazinului

13 Feb 2014   •   13:01
Grapini: Limita la plăţile cash trebuie să fie aceeaşi, indiferent de mărimea magazinului

Mediul de afaceri consideră discriminatoriu plafonul de plăţi în numerar diferenţiat în funcţie de mărimea magazinelor, acesta fiind unul dintre motivele pentru care Guvernul a decis amânarea cu o săptămână a discutării actului normativ, a declarat joi ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism, Maria Grapini.

'Am fost de acord să rediscutăm proiectul de lege cu plăţile în numerar, pentru că noul ministru al Finanţelor trebuie să ştie acest lucru şi mi se părea incorect să trecem proiectul ieri (miercuri - n.r.) când încă nu se schimbase funcţia de ministru al Finanţelor. Eu am solicitat şi public şi lucrează şi consilierii mei să solicite de la mediul de afaceri încă propuneri. Personal nu cred că e bine să se facă două limite (nr - pentru plăţile cash), pentru că ar fi discriminare pentru cei care au o limită mai mică faţă de cei care au o limită mai mare. Trebuie să punem producătorul român care vinde în magazin pe poziţie egală cu cash & carry. Acesta a fost reproşul din partea mediului de afaceri. Au mai fost puncte de vedere legate de cuantumul amenzilor, care a crescut mult', a precizat Maria Grapini, potrivit Agerpres.

Ea susţine, însă, că în toate ţările există o limitare a cash-ului şi că în România există posibilitatea să se facă evaziune fiscală şi cu plata cash.

Ministrul pentru IMM-uri a mai spus că proiectul a fost amânat cu o săptămână în Guvern, dar va rămâne sub formă de proiect de lege, deci va merge în Parlament pentru dezbatere.

Proiectul de act normativ privind limitarea plăţilor în numerar prevede plafoane diferite de încasări pentru magazinele de tip Cash&Carry, respectiv 10.000 de lei pe zi de la o persoană, faţă de o limită de 2.000 de lei de la o persoană pentru ceilalţi comercianţi.

×