x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai I se retrage în istorie

Mihai I se retrage în istorie

de George Hălărescu    |    15 Dec 2017   •   08:32
Mihai I se retrage în istorie

România se pregăteşte să-şi înmormânteze monarhul. La Patriarhie, pe străzile Capitale şi la Curtea de Argeş autorităţile fac ultimile pregătiri. Cei care l-au preţuit vin în pelerinaj la căpătâiul lui. Printre oameni s-a afalat şi fostul principe Nicolae.

La Palatul Regal din Bucureşti, mii de românii se adună, din toate colţurile ţării, pentru a-i aduce un ultim omagiu Regelui Mihai. Oameni aşteaptă în linişte pe mai multe rânduri, care se întind pe câteva sute de metri. De o săptămână încoace, gardul din faţa Palatului s-a transformat într-un altar multicolor, unde oamenii aşează flori, scrisori, fotografii şi aprind lumânări.

Fostul principe Nicolae a mers, ieri, la Palatul Regal şi a fost întâmpinat cu emoţie de mulţimea prezentă acolo. El  a citit mesajele pe care românii le-au lăsat pe "altarul de flori" şi le-a spus celor prezenţi că: „Sunt alături de țară și popor cum a fost bunicul meu întotdeauna”. Întrebat de o cineva când vine în România, fostul principe a declarat: „Nu vreau să zic acum public exact când, dar voi veni înapoi".

Probleme cu Gara Regală

800 de jandarmi sunt  angrenaţi în misiunile de asigurare a ordinii publice în București. În ceea ce privește administrația locală, primarul general Gabriela Firea, care a mers la catafalcul regelui, a declarat: „Noi suntem pregătiţi în ceea ce priveşte organizarea acestui eveniment şi desfăşurarea lui în cele mai bune condiţii. Ne dorim ca acestea să fie un exemplu pentru întreaga Românie că ştim să avem respect, ştim să ne organizăm bine."

Şi la Curtea de Argeş pregătirele pentru sâmbătă sunt în plină desfăşurare. În ziua funeraliilor, vor fi închise mai multe străzi, iar băuturile alcoolice vor fi interzise. Primarul din Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu, a declarat Gara Regală din Curtea de Argeş va fi acoperită cu un mash care imită construcţia, deoarece  edificiul se află într-o avansată stare de degradare.

Cea mai nobilă Capitală

Casa Regală a României a prezentat lista participanţilor care vin funeraliile Regelui Mihai.

Regele Simeon al Bulgariei şi Arhiducesa Maria Magdalena a Austriei au ajuns deja la Bucureşti, în cursul zilei de joi. La înmormântare mai sunt aşteptaţi  reprezenţii Familiilor Regale din Marea Britanie, Suedia, Spania, Belgia, Iordania, Luxemburg, Liechtenstein, Bahrein, Grecia, Serbia, Albania, Franţa, Germania, Rusia, Prusia, Italia şi Portugalia.

Necropola regală de la Curtea de Argeş, unde îşi va găsi somnul de veci regele Mihai  a fost reamenajată şi extinsă recent de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului la cererea Familiei Regale. Aici sunt înmormântați Regele Carol I (1881-1914) şi Regina Elisabeta (1881-1916), Regele Ferdinand (1914-1927) și Regina Maria (1914-1927), Regina Ana (1923-2016), dar şi osemintele micuţei prinţese Maria (1870-1874). Osemintele regelui Carol al II-lea, care a murit în Portugalia, în 1953, au fost reînhumate tot la curtea de Argeș, în 2003. 

În testamentul scris şi iscălit cu propria sa mână, la 14/25 februarie 1899, Carol I îşi exprima dorinţa ca trupul său să fie îngropat lângă biserica Curţii de Argeş, care va deveni mormântul dinastiei române.

 

 

×
Subiecte în articol: curti regale