x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Marius Vasiliu, despre PNRR: Continuarea colaborării cu BERD este esenţială în perioada următoare

Marius Vasiliu, despre PNRR: Continuarea colaborării cu BERD este esenţială în perioada următoare

17 Mai 2021   •   20:26
Marius Vasiliu, despre PNRR: Continuarea colaborării cu BERD este esenţială în perioada următoare
Sursa foto: Hepta

Marius Vasiliu, Secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a avut luni o reuniune la nivel înalt, organizată în format videoconferinţă, cu vicepreşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Pierre Heilbronn, prilej cu care au discutat despre colaborarea în viitoarea perioadă de programare şi implementarea Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR).

"Continuarea colaborării cu partenerii noştri de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este esenţială în perioada următoare, mai ales în perspectiva oportunităţilor de finanţare consistente propuse de Comisia Europeană. Sunt extrem de importante ambele componente ale acestei colaborări, atât cea de sprijin pentru cofinanţarea proiectelor majore, care se derulează prin fonduri structurale, cât şi cea de asistenţă pentru absorbţia fondurilor nerambursabile, dar luând în considerare, bineînţeles, şi PNRR", a declarat Marius Vasiliu.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va continua dialogul cu instituţiile financiare internaţionale, astfel încât să poată promova soluţii viabile pentru susţinerea reformelor vizate şi să mizeze pe o abordare strategică a utilizării fondurilor nerambursabile în România, mai scrie în comunicat.

×
Subiecte în articol: Marius Vasiliu