x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mărturia lui Gabriel Păun, președintele Agent Green care a filmat cu Netflix despre mafia lemnului: „A fost un coșmar”

Mărturia lui Gabriel Păun, președintele Agent Green care a filmat cu Netflix despre mafia lemnului: „A fost un coșmar”

15 Noi 2019   •   17:39
Mărturia lui Gabriel Păun, președintele Agent Green care a filmat cu Netflix despre mafia lemnului: „A fost un coșmar”
Sursa foto: pixabay.com

Președintele Agent Green, Gabriel Păun, care a apare în mini-seria Netflix, documentare ce are la  bază tăierile ilegale de păduri din România,  a povestit că el şi jurnaliştii americani au trecut prin clipe de coşmar, fiind agresați în pădure de niște tăietori ilegali de lemn pe care i-au întâlnit întâmplător în Valea Cernei, scrie Antena 3.

„ A fost un coșmar care s-ar fi putut transforma într-o tragedie. Am fost blocați între doi bușteni pe care i-au tăiat în spatele și în fața noastră. Au vrut să mai taie și unii care să cadă la noi pe mașină. Norocul nostru a fost că am putut trece pe sub un buștean care a căzut pe diagonală. Cand au văzut că scăpăm în semn de protest s-au dezbrăcat și ne-au arătat organele genitale. Nu au fost pagube fizice sau materiale din această cauză nu am depus plângere. Avem totul filmat și după difuzarea materialului vom oferi autorităților ce cer. Echipei de la Netflix nu i-a venit să credă că se poate întâmpla așa ceva. M-au întrebat dacă nu am regizat eu incidentul. La fiecare copac legal se mai taie unul ilegal din care marilor companii de procesare care au deschis fabrici cât un oraș și ne toacă lemnul”, a declarat Gabriel Păun.

O echipă a Netflix, care realiza un documentar despre tăierile ilegale de lemne din România, a fost agresată de mai multe persoane în timp ce filma în Valea Cernei, în Parcul Național Domo-gled. Informaţia a fost făcută publică de reprezentantul organizaţiei Agent Green, care a însoţit jurnalistii pe teren. Documentarul va prezenta daunele dramatice provocate naturii de marea industrie de consum.

×
Subiecte în articol: agent green netflix