Agenția Naționalã de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală, precum și sâvârșirea infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție, de către KLINGEIS ARNOLD-GUNTER, Primar al Orașului Avrig, Județul Sibiu, informează un comunicat al instituției.
Redăm mai jos comunicatul ANI, în formă completă
"KLINGEIS ARNOLD-GUNTER a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de primar, a influențat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi reveneau, semnând 27 acte juridice (contracte și comenzi ferme care au avut ca scop promovarea și publicitatea ansamblului reședința de vară și a parcului Samuel von Brukenthal, imobil „sit pilot în cadrul proiectului”, care face obiectul contractului de locațiune încheiat între S.C. KLINGEIS CONSULTING S.R.L., societate comercială în cadrul căreia deține calitatea de asociat, iar soția și fratele dețin calitatea de asociat și funcția de administrator, și Fundația Samuel von Brukenthal, încheiate în cadrul Proiectului „CultTour” între Primăria Avrig și diverși prestatori de servicii.
Valoare totală a celor 27 de acte juridice este de 690.540 Lei.
Primăria Avrig, ca promotor al Proiectului „CultTour”, a propus Fundației Samuel von Brukenthal Sibiu să devină partener de proiect, întrucât a considerat oportună participarea fundației în calitate de partener, având în vedere responsabilitatea acesteia în ceea ce privește administrarea reședinței de vară și a grădinii baroc care au rol de sit pilot în cadrul proiectului. Ulterior datei la care a fost încheiat contractul pentru implementarea Proiectului „CultTour”, între S.C. KLINGEIS CONSULTING și fundația menționată a fost încheiat și contractul „de locațiune a ansamblului reședința de vară și a parcului Samuel von Brukenthal”.
Persoana evaluată a încălcat și regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât, în perioada exercitării funcției de primar, acesta a îndeplinit acte prin care s-au realizat, indirect, foloase materiale pentru sine, soția sa și fratele său (constând în creșterea cifrei de afaceri și a profitului societății comerciale la care persoana evaluată deține calitatea de asociat, iar soția sa și fratele său dețin calitatea de asociat și funcția de administrator, respectiv prelungirea contractului nr. 1/13.09.2011, prelungire ce asigură și pe viitor creșterea cifrei de afaceri și a profitului societății comerciale).
Prin urmare, KLINGEIS ARNOLD-GUNTER a încălcat dispozițiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii […] sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”, dispozițiile art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit cărora „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”, precum și dispozițiile art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”.
Astfel, Agenția Națională de Integritate a sesizat Direcția Națională Anticorupție în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către persoana evaluată a infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție, prevăzută de art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, precum și a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.
Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. KLINGEIS ARNOLD-GUNTER a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective […]”.
„Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.