x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Emoții pentru viitorii medici. Peste 10.000 de candidați susțin examenul de rezidențiat. Ministrul Rogobete: Fără voi, sistemul de sănătate nu poate funcționa

Emoții pentru viitorii medici. Peste 10.000 de candidați susțin examenul de rezidențiat. Ministrul Rogobete: Fără voi, sistemul de sănătate nu poate funcționa

de Redacția Jurnalul    |    16 Noi 2025   •   10:23
Emoții pentru viitorii medici. Peste 10.000 de candidați susțin examenul de rezidențiat. Ministrul Rogobete: Fără voi, sistemul de sănătate nu poate funcționa

Ministerul Sănătății organizează astăzi unul dintre cele mai importante examene pentru viitorii medici, Concursul Național de Admitere în Rezidențiat. Peste 10.000 de absolvenți concurează pentru 5.374 de locuri și posturi, în toate cele trei domenii – medicină, medicină dentară și farmacie. 

Concursul se desfăşoară simultan în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, identice în toate centrele, pe durata a patru ore.

Promovarea şi alegerea unui loc sau post sunt condiţionate de obţinerea a minimum 60% din punctajul maxim naţional, a menţionat Rogobete.

"Astăzi este o zi importantă - nu doar simbolic, ci cu adevărat importantă pentru sistemul de sănătate din România. Pentru că, astăzi, peste 5.374 de viitori medici, farmacişti şi stomatologi vor intra pe drumul lor către profesia în care vor trata, vor salva, vor ajuta. Le transmit mult succes tuturor! Eu sunt un ministru tânăr - am 34 de ani - şi sunt aproape de voi. Înţeleg fricile, emoţiile, dorinţele voastre. Vă spun atât: nu vă lăsaţi intimidaţi de nimeni. Mergeţi înainte. Credeţi în visul vostru de a face bine", le-a transmis ministrul candidaţilor.

El a evidenţiat investiţiile în infrastructura sistemului sanitar: construirea de spitale, modernizarea centrelor şi digitalizarea, subliniind că fără resursa umană toate acestea "rămân doar ziduri, goale, seci, în care nu se face bine".

Alexandru Rogobete a adăugat că România are "probleme vechi", "ignorate prea mulţi ani", legate de "cultul mentoratului şi cultul discipolului". În acest sens, a subliniat importanţa susţinerii medicilor tineri.

"Lucrurile nu se pot schimba peste noapte şi ştiu că înţelegeţi asta. Dar, vă promit că, la fel cum am spus adevărul de fiecare dată, îl spun şi acum: prea mulţi vă consideră doar 'rezidenţi', doar 'începători', doar 'tineri care trebuie să tacă', însă fără voi nu ne putem face bine! Vă sunt alături şi mă bazez pe voi! Este greu pentru unii să accepte că, indiferent câtă experienţă ai, indiferent ce funcţie sau titulatură porţi, oricât de mare profesor eşti, dacă nu ai lângă tine discipoli, eşti doar o formă fără fond", a punctat ministrul.

El i-a asigurat pe viitorii medici rezidenţi, farmacişti şi stomatologi de toată înţelegerea şi tot sprijinul său.

"O parte dintre schimbările legislative au fost deja adoptate, altele vor urma - toate cu un singur scop: normalitate, echilibru şi respect. Astăzi este despre voi. Despre viitorul Sănătăţii. Despre puterea de a face bine", a precizat el. AGERPRES

×