x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Medicii care lucrează cu pacienţi cu COVID-19 vor primi bonus 500 de euro/lună. OUG, discutată luni

Medicii care lucrează cu pacienţi cu COVID-19 vor primi bonus 500 de euro/lună. OUG, discutată luni

04 Apr 2020   •   13:29
Medicii care lucrează cu pacienţi cu COVID-19 vor primi bonus 500 de euro/lună. OUG, discutată luni

Premierul Ludovic Orban anunţă că medicii care lucrează cu pacienţii cu COVID-19 vor primi un bonus lunar de 500 de euro. Ordonanţa de urgenţă în acest sens va fi adoptată luni, în şedinţă de guvern. Peste 470 de cadre medicale au fost infectate cu noul coronavirus.

Medicii care lucrează cu pacienţii infectaţi cu noul coronavirus vor primi un bonus de aproximativ 500 de euro pe lună. Ludovic Orban anunţă că ordonanţa de urgenţă în acest sens va fi adoptată în şedinţa de guvern de luni.

„Deja este cuprins în proiectul de ordonanţă de urgenţă iniţiat de Ministerul Fondurilor Europene. Aproximativ 500 de euro o să fie. Luni e prevăzută o şedinţă de guvern şi vom adopta mai multe măsuri”, a spus Ludovic Orban, sâmbătă, la ieşirea din sediul MAI, unde a discutat cu ministrul Marcel Vela.

Peste 470 de cadre medicale au fost infectate, până acum, cu noul coronavirus.

Mediafax

×
Subiecte în articol: medici bonus coronavirus