x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Chiţac va fi operat pe cord

Mihai Chiţac va fi operat pe cord

17 Iun 2009   •   00:00

Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti va decide astăzi dacă admite cererea de întrerupere a executării pedepsei (15 ani de închisoare) formulată de Mihai Chiţac, pentru internare. Fostul general a fost programat la operaţie, la Spitalul Floreasca din Capitală, pentru 22 iunie.



Instanţei i-a parvenit la termenul de ieri un document emis de Spitalul de Urgenţă Floreasca, care arată faptul că Mihai Chiţac a fost programat pentru a fi operat la 22 iunie, în cadrul Clinicii de Cardiologie condusă de Şerban Brădişteanu. Având în vedere primirea acestui document, instanţa a decis să nu mai aştepte vreun supliment la expertiza medico-legală şi a început dezbaterea pe fond.

În susţinerea solicitării, avocatul lui Mihai Chiţac, Alice Drăghici, a arătat că tot ceea ce doreşte Chiţac este să fie operat, să-şi revină din punct de vedere fizic pentru ca apoi să se întoarcă în penitenciar şi să execute pedeapsa. Instanţa a ascultat şi argumentele procurorilor şi a decis că va da un verdict în cursul zilei de astăzi.

AFECŢIUNILE UNUI FOST GENERAL
Mihai Chiţac are cardiopatie ischemică cronică, leziuni coronariene, stenoză pentru care există indicaţie de intervenţie chirurgicală de revascularizare miocardică.

De asemenea, are hipertensiune arterială esenţială severă şi o stenoză aortică strânsă - cu indicaţie chirurgicală de protezare valvulară, insuficienţă cardiacă, leziuni aterosclerotice carotidiene minime, afecţiuni oftalmologice, diabet zaharat tip 2 incipient, adenom de prostată fără indicaţie chirurgicală (în 2000, când a fost încarcerat Chiţac în acest proces, IML recomanda operaţie de adenom de prostată, fiindu-i întreruptă executarea pedepsei, dar intervenţia nu a fost realizată - n.r.).

×
Subiecte în articol: observator chitac