x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Culturii anunță descoperiri arheologice UNICE pentru România în cetatea Callatis

Ministerul Culturii anunță descoperiri arheologice UNICE pentru România în cetatea Callatis

de Redacția Jurnalul    |    23 Iul 2025   •   22:00
Ministerul Culturii anunță descoperiri arheologice UNICE pentru România în cetatea Callatis

„Au fost descoperite alte artefacte la Callatis, din aceeași perioadă veche, care mâine vor fi aduse în București”, declară miercuri seara ministrul Culturii, András Demeter.

„Au fost descoperite alte artefacte la Callatis, artefacte din aceeași perioadă veche, care mâine vor fi aduse în București, la Muzeul Național de Artă, ceea ce este un motiv de reală bucurie, ca să contrabalansăm un pic toată componenta asta tragică, cauzată de acea dispariție, de acel furt al acelor 5,7 milioane de euro”, declară Demeter, la Digi24.

Întrebat ce fel de obiecte au fost descoperite la Callatis, ministrul a răspuns: sSunt câteva vase din aceeași perioadă în care au fost găsite primele artefacte. Care vase, în primul rând, vor trece printr-o procedură de restaurare, dar având în vedere valoarea lor și conținutul acestora, ele, la decizia colegilor de la muzeu, s-a decis să fie aduse pentru siguranță la București. Mâine vor ajunge aici”.

(sursa: Mediafax)

 

×