Se poate obține finanțare pentru proiecte de investiţii în construirea de noi capacităţi în instalații de electroliză, inclusiv extinderea de capacități pentru producția de hidrogen verde, în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon.
Potrivit prevederilor PNRR, intervenția vizează promovarea investiţiilor în construirea unei noi capacităţi de cel puţin 100 MW în instalații de electroliză. Punerea în funcţiune a unei capacități de cel puţin 100 MW în instalații de electroliză, cu o cantitate generată estimată de cel puțin 10.000 de tone de hidrogen regenerabil pe an trebuie realizată până în trimestrul IV 2025.
Valoarea maximă a ajutorului de stat stabilită, care se va acorda în baza Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie pentru 2022 este de 50 milioane euro pe companie, pe proiect de investiții.
Solicitanții eligibili sunt: producători de gaz natural, micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și mari producătoare de energie electrică, micro-întreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii și mari producătoare/consumatoare de hidrogen, unităţi administrativ-teritoriale, precum și institute naționale de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei.
Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei a sumei de 148.752.500 euro, compus din 114.425.000 euro fonduri europene asigurate prin Mecanismul de Redresare și Reziliență în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C.6 Energie și fonduri naționale de 34.327.500 euro.
(sursa: Mediafax)