Ministerul Energiei – care deține pachetul majoritar de acțiuni, de 70%, la Romgaz – a răspuns la solicitarea Mediafax privind acțiunea Lukoil în instanță.
Rușii de la Lukoil au deschis un proces împotriva Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) și împotriva Romgaz, pentru a obține recunoașterea juridică a cazului de forță majoră, acțiunea fiind înregistrată la instanță în februarie, conform acțiunii ce poate fi văzută pe Portal.just.ro.
„La acest moment, Romgaz nu a primit nicio notificare sau comunicare oficială cu privire la aspectele vehiculate în spațiul public. Romgaz operează strict în baza documentelor și informărilor oficiale transmise prin canalele instituționale competente”, a transmis Ministerul Energiei la solicitarea Mediafax.
„În ceea ce privește cadrul juridic aplicabil, contractul de concesiune este încheiat și gestionat de Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), instituția care are atribuții legale în administrarea resurselor minerale ale statului român. Contractul nu se află în administrarea Ministerul Energiei. Prin urmare, orice clarificare sau demers procedural referitor la contractul de concesiune trebuie transmis la autoritatea competentă, respectiv ANRM, în conformitate cu legislația în vigoare”, au comunicat oficialii.
Reporterul Mediafax a transmis solicitări pentru poziții oficiale tuturor părților implicate în acțiune, dar și Ministerului Energiei – care deține pachetul majoritar de acțiuni, de 70%, la Romgaz – și supraveghetorului desemnat pentru activele Lukoil, comentarii care vor fi publicate pe măsură ce vor fi primite.
Traseul acțiunii
Demersul vine la scurt timp după ce Guvernul a instituit un regim de supraveghere extinsă asupra mai multor active ale grupului Lukoil din România, măsură justificată public prin nevoia de a preveni scurgeri de capital și prin argumentul că asocierea Romgaz cu un operator rus la Trident reprezintă o „vulnerabilitate strategică”.
Potrivit explicațiilor citate de Profit.ro, cadrul legal prevede pași și termene pentru notificare și documentare, iar o eventuală neacceptare a forței majore de către autoritatea competentă poate duce la un litigiu care să tranșeze încetarea acordului petrolier fără daune-interese. În același timp, Guvernul a pregătit și instrumente legale pentru o eventuală denunțare a acordului din motive de securitate națională, pe fondul sancțiunilor asupra Lukoil.
Pe fundal, presiunea externă este majoră: potrivit Reuters, Lukoil are termen până la 28 februarie 2026 pentru a-și vinde activele din străinătate, în condițiile în care tranzacțiile sunt condiționate de aprobări și mecanisme impuse de autoritățile americane. În acest context, Lukoil a anunțat recent un acord preliminar cu fondul american Carlyle pentru vânzarea diviziei care gestionează activele externe, însă procesul rămâne dependent de aprobări și concurat de alți potențiali cumpărători.
Perimetrul EX-30 Trident se află în zona economică exclusivă a României, la aproximativ 170 km de țărm, iar în asociere Lukoil deține circa 88% (în unele raportări 87,8%), restul revenind Romgaz. În 2025, erau raportate pregătiri pentru forarea unei sonde de explorare, iar în spațiul public au fost vehiculate estimări de resurse de ordinul zecilor de miliarde de metri cubi, cu investiții semnificative în explorare.
Licența ar putea fi preluată de Romgaz
De amintit că Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, care are sub aripa sa Comisia de Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD), a făcut referire la modificarea legislației de la finalul anului trecut, în contextul discuției cu reporterul Mediafax privind pașii procedurali pentru ca tranzacția de preluare a activelor din România ale Lukoil, gigant rus vizat de sancțiunile americane, de către grupul Carlyle să fie avizată de statul român.
Discuția a avut loc înainte de hotărârea prin care s-a instituit supravegherea extinsă asupra activelor Lukoil.
Un element care este luat în calcul în analiză, a confirmat șeful Cancelariei, este și faptul că în octombrie expiră licența de exporare în perimetrul Trident din Marea Neagră, proiect în care Lukoil deține pachetul majoritar acțiuni, iar restul, de producătorul național de gaze Romgaz.
„Evident că da. Dar asta v-am spus, depinde de ce va solicita compania. Dacă va solicita, pentru că, până la urmă, s-ar putea ca achiziția asta să dureze mai mult timp. Dar există un act normativ pe care ANRM l-a propus, aprobat anul trecut, legat de acea licență, ca în situațiile respective, licența poate fi preluată de Romgaz”, a conchis Mihai Jurca.
Este vorba de Ordonanța de Urgență nr. 67/ 2025 de modificare a Legii petrolului nr. 230/2004 care, așa cum anunța premierul Ilie Bolojan la acea dată, clarifică două aspect importante în contextul sancțiunilor.
„Pe de o parte, cum se aplică sancțiunile internaționale în zona de exploatare și explorare a resurselor petroliere, în așa fel încât să fie protejate interesele țării noastre. Și, de asemenea, clarifică aspectele juridice în cazul în care se denunță unilateral acordurile petroliere în care sunt mai mulți titulari, în așa fel încât interesele țării noastre să fie protejate”, a subliniat premierul, după ședința de Guvern.
(sursa: Mediafax)


