x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătății spune că 6 din 10 echipamente din ATI nu au contract de service și mentenanță

Ministerul Sănătății spune că 6 din 10 echipamente din ATI nu au contract de service și mentenanță

de Redacția Jurnalul    |    24 Feb 2023   •   19:15
Ministerul Sănătății spune că 6 din 10 echipamente din ATI nu au contract de service și mentenanță
Sursa foto: Hepta

În urma unei analize realizate de Ministerul Sănătății în peste 200 de unități sanitare a fost evidențiat faptul că peste 60% din echipamentele medicale din una dintre cele mai tehnologizate specialități – ATI nu dețin contracte de service și mentenanță. MS demarează procedurile de finanțare.

În anul 2022, Ministerul Sănătății în parteneriat cu Societatea Română de Anestezie Terapie Intensivă a evaluat situația contractelor de service și mentenanță pentru echipamentele medicale din unitățile sanitare din România.

„Analiza realizată în peste 200 de unități sanitare a evidențiat faptul că peste 60% din echipamentele medicale din una dintre cele mai tehnologizate specialități – ATI nu dețin contracte de service și mentenanță. La scurt timp după această evaluare, Ministrul Sănătății a demarat procedurile necesare pentru asigurarea finanțării acestor servicii direct de la Ministerul Sănătății în cadrul programului Acțiuni Prioritare – ATI. Modificarea legislativă asigură o finanțare directă pentru aceste servicii și reglementează o serie de aspecte privind calitatea și siguranța actului medical (prin OMS 321/2023, publicat în MO Partea I, Nr. 125)”, transmite, vineri, Ministerul Sănătății.

Ministrul Sănătății Alexandru Rafula spune că trebuie redusă vulnerabilitatea spitalelor din România.

„Siguranța pacienților și a actului medical reprezintă o prioritate pentru mine ca ministru. În urma analizei realizată împreună cu colegii de la Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă, am considerat necesar să actualizăm legislația care reglementează finanțarea acestui sector, pentru a veni în sprijinul unităților sanitare, respectiv, pentru a reduce vulnerabilitatea spitalelor din România privind capacitatea funcțională a echipamentelor din ATI”, a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.

(sursa: Mediafax)

×