x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătății se pregătește de valul 5 al pandemiei

Ministerul Sănătății se pregătește de valul 5 al pandemiei

29 Dec 2021   •   13:20
Ministerul Sănătății se pregătește de valul 5 al pandemiei

Centre de evaluare ambulatorie a pacienților cu forme ușoare și medii și includerea medicamentelor antivirale în tratamentul ambulatoriu sunt o parte dintre măsurile anunțate de Ministerul Sănătății în pragul valului 5 al pandemiei.

Ministerul Sănătății anunță înființarea Grupului de Management al Informațiilor Operative în Sănătate, GMIOS, care va coordona alocarea resurselor de asistență medicală pentru pacienții COVID-19, dar și pentru cei cu alte patologii, dar care va ține și evidența în timp real a capacității ATI în spitalele din România.

La nivel județean, se vor înființa structuri de coordonare a asistenței medicale spitalicești.

De asemenea, Ministerul Sănăății a anunțat creșterea rapidă a capacității de testare, inclusiv la medicii de familie, organizarea și operaționalizarea la nivel local a centrelor de evaluare ambulatorie a pacienților cu forme ușoare și medii, crearea centrelor de evaluare pentru pacienții cu forme medii care au factori de risc și realizarea Ghidului de recomandări pentru monitorizare, evaluare,
tratament și asistență medicală ambulatorie (inclusiv prescrierea de medicamente antivirale).

Managerii de spital sunt obligați să dispună verificarea și remedierea deficientelor circuitelor electrice și a instalațiilor de oxigen, asigurarea capacităților de oxigen necesare în perioada de vârf pandemic și să semnaleze Ministerului Sănătății problemele majore.

„Asigurarea numărului de paturi alocate pentru pacienții COVID cu formă medie la 20%, cu o flexibilizare până la 30%. Creșterea în bugetul pentru anul 2022 a resurselor pentru secțiile ATI (cu 65% mai mult față de 2021). În prezent, sunt complet funcționale la nivel național 2.805 paturi ATI (pentru pacienți COVID-19 și cu alte patologii). Suplimentarea numărului de spitale care beneficiază de finanțare suplimentară prin programul „Acțiuni Prioritare ATI”, în scopul creșterii capacității de răspuns a sistemului medical (de la 116 la 128 unități ATI pentru adulți)”, se mai arată în strategia Ministeului Sănătății.

De asemenea, Ministerul Sănătății a anunțat crearea unui mecanism instituțional pentru asigurarea în centrele de evaluare a tratamentului antiviral oral și a anticorpilor monoclonali și exinderea tratamentului antiviral ambulatoriu, inclusiv cu medicamentele inovative: Paxlovid, Molnupiravir.

Autoritățile propun revitalizarea campaniei de vaccinare prin creșterea ponderii informării realizate de către profesioniștii din sănătate și persoane cu mare autoritate profesională.

Recomandările MS pentru populație:

-Vaccinarea previne formele severe și decesele, respectiv reduce transmiterea virusului către alte persoane.
-Este vitală respectarea măsurilor de distanțare, igienă personală, portul corect al măștii.
-Testați-vă înaintea contactului apropiat cu persoane vulnerabile nevaccinate!
-Testați-vă la primele simptome și declarați imediat rezultatul pozitiv al testării!
-Discutați imediat cu medicul de familie pentru testare și îndrumare!
-Nu vă tratați cu antibiotice împotriva îmbolnăvirii cu COVID-19!

Recomandările MS pentru instituțiile publice și private:

-Efectuați triajul zilnic al angajaților!
-Monitorizați permanent starea de sănătate a angajaților. E mai ieftin să previi decât să ai colegi bolnavi!
-Organizați programul de lucru decalat, pentru a evita aglomerarea spațiilor comune.
-Încurajați munca la domiciliu (telemuncă).
-Puneți la dispoziția angajaților măști, dezinfectante și asigurați curățenia și aerisirea periodică a spațiilor de lucru.
-Încurajați vaccinarea angajaților.
-Revizuiți Planul de continuare a activității (Bussines Continuity Plan) pentru limitarea efectelor absenteismului masiv.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: valul 5