Ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană, a spus miercuri, la Antena 3, că premierul Victor Ponta i s-a adresat cu apelativul "mă, Doina", şi nu "fă, Doina", aşa cum au apărut unele subtitrări în presă.
În decurs de un an şi jumătate de când lucrez cu Victor Ponta nu l-am auzit niciodată, în vocabularul dânsului nu există cuvântul "fă". Niciodată nu face glumiţe proaste, are cei 7ani de acasă. E întotdeauna politicos, decent şi se comportă cu respect faţă de toată lumea din jur. Azi chiar spunea că o să încerce să nu mai foloseacă nici acest apelativ, deşi este ca un gest de prietenie el spune "măi, Doina", "măi, Bănicioiu". După tonul lui rezultă că e un apelativ de o uşoară tandreţe şi respect. Oricât ar încerca propaganda băsistă să-l denigreze pe Victor Ponta nu ştie să-şi aleagă bine cuvintele. Cred că se loveşte în el pentru că ar fi un posibil candidat la prezidenţiale Victor Ponta, dar nu se potriveşte asta unui personaj de factura lui Victor Ponta. Am 57 de ani, dar Victor Ponta nu m-a dezamăgit niciodată"