x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Trei minori plecați dintr-o casă de tip familial, dați în urmărire națională

Trei minori plecați dintr-o casă de tip familial, dați în urmărire națională

de Redacția Jurnalul    |    27 Feb 2024   •   11:09
Trei minori plecați dintr-o casă de tip familial, dați în urmărire națională

Trei tineri de 16 și 17 ani care au plecat luni dintr-o casă de tip familial din județul Hunedoara au fost dați în urmărire națională de polițiști.

Polițiștii din Orăștie au fost sesizați luni de o reprezentantă a Rețelei de Case Familiale Orăștie cu privire la faptul că, în jurul orei 18.00, minorii Panți Răzvan–Ion (în vârstă de 17 ani), Doghi Irina –Antonela (în vârstă de 16 ani) și Codoba Larisa-Alexandra (în vârstă de 17 ani), au părăsit instituția fără acordul educatorilor, plecând într-o direcție necunoscută.

IPJ Hunedoara anunță că, la momentul plecării din instituție, Panți Răzvan-Ion purta trening alb, geacă de culoare negru și încălțăminte de culoare albă. Acesta are 1,80 m înălțime, 75 kg, păr șaten închis și ochi albaștri. Doghi Irina-Antonela purta bulză sport culoare negru și roșu, pantaloni de culoare neagră, încălțăminte din pânză. Ea are o înălțime de 1,60 m, greutate 60 kg, păr șaten-roșcat și ochi căprui. Codoba Larisa –Alexandra purta o vestă de culoare roz, blugi de culoare albastră, încălțăminte de culoare albă. Are 1,55 m înălțime, 50 kg, păr roșcat și ochi căprui.

Cei trei minori au mai plecat voluntar din Rețeaua de Case Familiale.

Din momentul primirii sesizării, polițiștii au făcut mai multe cercetări și acțiuni de căutare, în vederea depistării tinerilor, care au fost dați în urmărire națională.

Polițiștii solicită celor care dețin informații utile găsirii minorilor să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: minori