x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Misiunea contra-cronometru a Forțelor Aeriene pentru doi români cu arsuri grave

Misiunea contra-cronometru a Forțelor Aeriene pentru doi români cu arsuri grave

de Redacția Jurnalul    |    24 Apr 2026   •   14:45
Misiunea contra-cronometru a Forțelor Aeriene pentru doi români cu arsuri grave
Sursa foto: Doi pacienți arși, transferați în Belgia sub supravegherea medicilor de la Floreasca

O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat, vineri, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, pentru a transporta doi pacienţi cu arsuri, pe ruta Otopeni - Charleroi (Belgia) şi retur, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Potrivit unui comunicat, misiunea se execută în baza solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi a mecanismelor aflate în vigoare.

"Asistenţa şi echipamentele medicale necesare pe timpul transportului sunt asigurate de o echipă medicală din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti - Floreasca şi de personal medical din Ministerul Apărării Naţionale", menţionează sursa citată.

AGERPRES

×
Parteneri